
Brazilianul Eric de Oliveira (35 de ani), cel mai bun marcator străin din istoria campionatului românesc, a confirmat, marţi seară, în direct la Fotbal Look, că se află în negocieri pentru un transfer la Gaz Metan Mediaş, după despărţirea de FC Voluntari.
Sud-americanul e stabilit la Mediaş, alături de soţie şi cei doi copii, iar venirea la echipa condusă de portughezul Jorge Costa are şi o latură sentimentală, el promiţându-i soţiei, Cosmina, că nu va mai sta departe de familie: "Îmi doresc foarte mult să termin bine, la un nivel înalt. Am un gândire care spune că trebuie să plec când vreau eu, nu când vrea fotbalul. Am avut o accidentare, sunt sigur că voi reveni. Am discuţii cu Mediaş. Am fost plecat, m-am săturat de bagaje, i-am promis soţiei mele că a fost ultima dată când îmi fac bagajele. Să vedem dacă rămân la Mediaş! Nu mă văd cu mari şanse de antrenor, deocamdată gândirea mea e de a lucra cu copii, dar nu la nivel profesionist", a declarat Eric, în ediţia de marţi a emisiunii Fotbal Look.
La primul antrenament nu am reuşit să stau cinci minute în picioare, am simţit că-mi amorţeşte şi piciorul drept. Am simţit că cel mai bine e să mă operez. Cei de la Voluntari mi-au spus la începutul sezonului că vor să-mi taie din salariu, am acceptat din respect pentru ei. Din câte am înţeles, sunt câteva salarii întârziate. Am încercat să-i ajut, ne-am înţeles pentru despărţire şi am lăsat încă o uşă deschisă în fotbalul românesc", a spus mijlocaşul ofensiv.
Eric şi-a lăsat uşa deschisă la FC Voluntari
Plecat din Ilfov din cauza unei accidentări, brazilianul a povestit cum s-a despărţit de clubul condus de Ioan Andone: "Am plecat pentru că am avut o accidentare cu Sepsi, apoi domnul Teja s-a rugat de mine să joc titular cu CFR. Ştii cum e, din voinţă poţi să joci. Am crezut că am făcut un meci bun, apoi nu am fost introdus la meciul cu FC Argeş. În timpul săptămânii am început să simt că-mi amorţeşte piciorul stâng, nu am reuşit nici să alerg uşor. Am făcut deplasarea la o clinică din Cluj, mi s-a spus că trebuie să mă operez, pentru că cheagul de sânge putea ajunge la inimă sau plămâni.La primul antrenament nu am reuşit să stau cinci minute în picioare, am simţit că-mi amorţeşte şi piciorul drept. Am simţit că cel mai bine e să mă operez. Cei de la Voluntari mi-au spus la începutul sezonului că vor să-mi taie din salariu, am acceptat din respect pentru ei. Din câte am înţeles, sunt câteva salarii întârziate. Am încercat să-i ajut, ne-am înţeles pentru despărţire şi am lăsat încă o uşă deschisă în fotbalul românesc", a spus mijlocaşul ofensiv.
Citește și
Eric a mai jucat în alte trei perioade la Gaz Metan, unde are cifre excelente: 147 de meciuri, 36 de goluri şi 31 de asisturi
De altfel, Eric a venit prima dată în România chiar la Mediaş, în 2007. Ajungea în campionatul nostru din ţara natală, iar prima experienţă a durat patru ani. Apoi, Eric a mai jucat la Gaz Metan în perioadele 2012-2013 şi 2016-2017. În tot acest timp, a prins 147 de meciuri, a marcat de 36 de ori şi a oferit 31 de pase decisive.
Brazilianul este pregătit să se întoarcă la clubul unde are cele mai bune statistici ale carierei de până acum şi unde şi-a petrecut o parte importantă a vieţii. De altfel, el are şi un pub deschis la Mediaş.
În vârstă de 35 de ani, Eric a devenit recent cel mai bun marcator străin din istoria primei ligi a României, în tricoul echipei FC Voluntari marcând golul cu numărul 65 pe prima scenă a fotbalului românesc. Evenimentul s-a petrecut în partida cu FC Hermannstadt din data de 22.02.2020.
Eric e indisponibil până la finalul lui februarie, din cauza problemelor medicale
Dacă va semna cu Gaz Metan, Eric nu poate fi folosit până la finalul lunii februarie cel mai devreme. Din cauza unor probleme medicale, cu varicele, el nu va putea să îşi ajute echipa. Despre toate acestea a vorbit exact în momentul în care a reziliat cu FC Voluntari.
”M-am dus azi şi am reglat nişte chestii pe care le mai aveam de făcut şi am reziliat. Am avut accidentarea aia de la meciul cu Sepsi, am încercat sa revin şi deodată mi-au amorţit ambele picioare, din cauza problemelor cu varicele.
Am încercat să fac antrenament ca să pot să duc până la sfârşit prima părte de campionat. Nu am putut şi mi s-a indicat să fac o operaţie foarte simplă, cu aburi, iar apoi trebuia să stau 6 săptămâni. Şi trebuia să mă întorc la finalul lui februarie”, spunea Eric după rezilierea cu FC Voluntari.
