Adrian Porumboiu n-a fost mulţumit cu explicaţiile lui Kyros Vassaras, care a dat dreptate arbitrilor din camera VAR, Cătălin Popa şi Lucian Rusandu, pentru faptul că n-au intervenit la faza din care Craiova a câştigat în prelungiri cu Dinamo, 2-1.
Citește și

Ofsaidul iniţial la Nsimba n-a fost semnalat din camera VAR pe bună dreptate, a declarat şeful CCA, fiind considerat că Dinamo ar fi intrat în posesia mingii după ofsaid şi că faza golului e un nou atac care trebuie analizat separat.
Porumboiu s-a lansat într-un atac dur la adresa şefului CCA. Nici Burleanu sau fraţii Kovacs n-au scăpat.
”APP rămâne AIPIPI, AIPIPI”
”Arbitrajul e vai ş-amar. Am văzut explicaţiile acelea ilare pe care le-au dat cu atâta impertinenţă. App rămâne ai PIPI..PIPIii.
Este o greşeală imensă de arbitraj, de necombătut şi ne iau şmecherii ăştia de fraieri pe toţi. Ei cred că suntem nişte proşti, dar se fac de râs. Mă deranjează siguranţa asta obraznică pe care o afişează, minţind cu neruşinare. Ce explicaţii sunt alea? Suntem tembeli?”, a reacţionat Adrian Porumboiu în exclusivitate pentru Prima Sport.
Porumboiu nu l-a menajat nici pe Răzvan Burleanu, ales pentru al patrulea mandat în fruntea Federaţiei Române de Fotbal. Fostul finanţator al Vasluiului i-a arătat cu degetul şi pe fraţii Kovacs şi a insinuat că aceştia ar fi arbitrii de casă ai CFR-ului.
”Atâta timp cât ai o federaţie care nu îşi respectă propriul statut şi un preşedinte ales nelegal, atâta timp cât pui un şmecher de fost arbitru sau cineva care nu şi-a găsit de lucru în Grecia şi îl aduci aici ca un mare imperator, asta se va întâmpla mereu.
Popa, săracu, e doar un pion otrăvit şi aşa rămâne, dar el e salvat de cei care îl deleagă.
Apoi de ce l-ai trimis la centru pe Szabolcs ăsta, după ce a făcut ce a făcut la derby-ul Clujului, când nu l-a eliminat pe Muhar? Szobi, fratele unui individ care a ajuns pe pile şi relaţii la nivel înalt să arbitreze unde arbitrează. Fratele unui individ care a fost un hoţoman autentic.
El bea şampanie cu CFR-ul când luau campionatele”, a mai spus Porumboiu.
”Dacă ţii acest Grecotei în frunte, ce aşteptări să ai?”
Fostul arbitru l-a menţionat pe Marian Barbu printre arbitrii de valoare din Superliga.
”Ei deleagă, ei promovează. Din păcate avem un singur arbitru de top, iar el este Marian Barbu. E de clasă, are clasă şi arbitrează ce e in teren, nu inventează, îşi face treaba cel mai bine. E singurul, reţineţi!
Greşesc şmechereşte ăştia, dar dacă ţii acest Grecotei în frunte, ce aşteptări să ai?
Singura lui realizare, lucru bun pe care l-a făcut a fost când ne-a arbitrat cu Olanda şi am dat gol din offside şi am câştigat”, susţine Porumboiu.
”Îmi pare rău de Hagi, l-au ademenit în cloaca aia”
Omul de afaceri regret faptul că Hagi a acceptat să preia echipa naţională.
”Ce să mai vorbim? Este şi o panaramă de preşedinte cu patru mandate, care vorbeşte cu cuvinte pe care nu le înţelege.
Ăştia sunt mai şmecheri decât şmecherii care erau şmecheri înainte, dar măcar ăia erau din fotbal. Mie sincer îmi pare rău doar de Gică Hagi, că l-au ademenit în cloaca aia. E cel mai mare Hagi şi nu vom mai avea unul că el. Nici nepoţii nepoţilor mei nu vor mai prinde un Hagi”, a încheiat Porumboiu.
Cum a explicat Vassaras faza de la Craiova
Kyros Vassaras, şeful CCA, a contrazis pe toată lumea când a analizat faza de la Craiova.
”Conform protocolului VAR, determinarea punctului la care faza de atac începe este subiectivă şi este necesar ca arbitrul să decidă. Un alt APP (n.r. - Attacking Possession Phase) a început şi jucătorii chiar au pasat înapoi, în propria jumătate. Având în vedere situaţia cu pasele dintre jucători care nu au loc aproape de suprafaţa de pedeapsă adversă…
Concluzia, conform protocolului VAR, decizia de a acorda golul marcat în noul APP este corectă. VAR nu are voie să intervină în nicio altă posibilă abatere înaintea acestui nou APP”, a spus Kyros Vassaras.
