Ultima oră
VIDEO | Răzvan Lucescu, uluit de eşecul cu FCSB. ”Dezamăgire, supărare, frustrare”
VIDEO | Răzvan Lucescu, uluit de eşecul cu FCSB. ”Dezamăgire, supărare, frustrare”
VIDEO | Victoria carierei pentru Elias Charalambous. ”Au făcut totul excelent” VIDEO | Victoria carierei pentru Elias Charalambous. ”Au făcut totul excelent”
Darius Olaru îl demantelează pe arbitrul de la meciul cu PAOK. ”A inventat acel cartonaş roşu” Darius Olaru îl demantelează pe arbitrul de la meciul cu PAOK. ”A inventat acel cartonaş roşu”
Gigi Becali a intrat în direct după victoria cu PAOK şi a ridicat în slăvi un jucător: „S-a luptat ca un leu! Jos pălăria” | VIDEO EXCLUSIV Gigi Becali a intrat în direct după victoria cu PAOK şi a ridicat în slăvi un jucător: „S-a luptat ca un leu! Jos pălăria” | VIDEO EXCLUSIV
„E bine că am luat cartonaş roşu!”. Reacţie total surpinzătoare după cartonaşul roşu încasat de Olaru | EXCLUSIV VIDEO „E bine că am luat cartonaş roşu!”. Reacţie total surpinzătoare după cartonaşul roşu încasat de Olaru | EXCLUSIV VIDEO
Daniel Bîrligea îşi merită banii! ”Am luptat cu toţii şi Dumnezeu ne-a ajutat” Daniel Bîrligea îşi merită banii! ”Am luptat cu toţii şi Dumnezeu ne-a ajutat”

EXCLUSIV | Prima măsură luată de FRF după scandalul de arbitraj de la Rapid - CFR şi acuzaţiile care au urmat

CFR Cluj Publicat pe 1 nov 2022
mail-share icon Email



Neluţu Varga şi Cristi Balaj, patronul, respectiv preşedintele CFR-ului, vor fi chemaţi de către FRF în faţa Comisiei de Disciplină şi Etică din cauza acuzaţiilor lansate în spaţiul public după meciul Rapid - CFR 2-1, partidă la finalul căreia oficialii campioanei au "mitraliat" arbitrajul lui Cătălin Popa.
 
Cel mai tensionat meci al sezonului regular are urmări chiar şi la două zile după terminarea sa. În timp ce prestaţia lui Cătălin Popa va fi analizată de Comisia Centrală a Arbitrilor, FRF a decis să ia o primă măsură împotriva celor mai importanţi doi oameni din conducerea CFR-ului. Neluţu Varga şi Cristi Balaj vor apărea, astfel, în faţa Comisiei de Disciplină şi Etică din cadrul Federaţiei pentru a explica declaraţiile date la finalul partidei din Giuleşti:
 
"Vă informăm faptul că secretarul general al FRF, conform statutului, a decis să sesizeze Comisia de Disciplină şi Etică a FRF ca urmare a declaraţiilor domnilor Cristian Balaj şi Nelu Varga de după partida FC Rapid 1923 – CFR 1907 Cluj", se arată în răspunsul oferit de FRF la soliciarea Prima Sport de a răspunde acuzaţiilor lansate în spaţiul public de Neluţu Varga şi Cristi Balaj.

Cristi Balaj, preşedintele celor de la CFR Cluj, a prezentat un montaj, în direct la Fotbal Show, prin care a încercat să demonstreze că arbitrul Cătălin Popa a luat patru decizii greşite în derby-ul Rapid - CFR 2-1, toate împotriva campioanei României. Oficialul echipei din Gruia a ajuns la concluzia că Popa a dat dovadă de rea-intenţie şi a cerut intervenţia organelor abilitate!
 
Balaj consideră că Popa a greşit la ambele penalty-uri dictate în favoarea Rapidului, la faza la care Kait l-a oprit pe Deac din drumul spre gol şi a fost sancţionat doar cu cartonaş galben, dar şi la un moment petrecut pe final, când nu a mai avut răbdarea să lase şi executarea unui corner de către oaspeţi. Rând pe rând, Balaj a explicat fazele cu ajutorul unui montaj video realizat la o zi după derby-ul din Giuleşti:
 
"Când eram arbitru, am avut discuţii pe care le-aş fi corectat dacă aş fi avut şansa. Am făcut montajul pentru cei care ne contraziceau. Nu ştiu dacă era voinţă, interes, direcţie...Atât timp cât arăţi şase minute de prelungiri, jocul e oprit un minut şi 45 de secunde, apoi iese mingea în corner în minutul 6:14 şi nu laşi să se execute. De ce, ca să nu iasă gol!? Situaţia a pornit de la ofsaid la care mi-e greu să am o opinie clară atât timp cât se trag linii din camera VAR care decid unde este punctul pe unde trece linia paralelă. Nu mai putem vorbi despre o linie roşie şi una albastră.
 
Apoi, Dugandzic e cel care iniţiază ţinerea, una prelungită şi evidentă, mult mai lungă decât cea a lui Burcă. Dugandzic se foloseşte de un contact uşor pentru a obţine o decizie favorabilă, iar acum citez din una din definiţiile simulării.
 
Avem prima situaţie de penalty, care a apărut contrar cursului jocului. Nu ştiu de ce s-a refuzat prezentarea imaginilor în care se vede clar că Luckassen îl împinge pe Yuri provocând căderea lui Yuri, care s-a accidentat şi are o ruptură la ligamentele umărului. E neplăcut să vezi că se trece cu vederea faultul unui atacant care-l împinge pe Yuri şi ajunge în faţa portarului Scuffet. Dacă nu l-ar fi împins Luckassen, Scuffet s-ar fi lovit de Yuri, nu de atacant. Contactul a apărut pentru că Luckassen l-a împins evident pe Yuri, poziţionându-se fără să joace mingea în faţa lui Scuffet. Deac scapă singur cu portarul. În loc să dai cartonaş roşu, dai un cartonaş galben eronat", a opinat fostul arbitru, luni seară, în cadrul emisiunii Fotbal Show de pe Prima Sport 1.

"S-a executat un ordin. Organele abilitate trebuie să stabilească acest lucru!"

Apoi, fostul ecosun FIFA a vorbit despre "executarea unui ordin" de către arbitrul Cătălin Popa, dar şi despre necesara intervenţie a organelor statului român pentru a stabili exact gradul de vinovăţie al arbitrului:
 
"Având patru situaţii majore judecate eronat împotriva unei singure echipe, finalizând jocul într-o manieră nerecomandată, ne-a determinat să considerăm că aici e o rea-intenţie. Nu ştiu de ce a fost făcută, probabil, spun asta fără să am dovezi, s-a executat o dorinţă, un ordin, asigurându-i spatele acestui arbitru. Noi nu avem cum să asigurăm spatele unui arbitru şi nici nu avem cum să dăm ordine arbitrilor. Aici organele abilitate sunt cele care trebuie să stabilească acest lucru! Fără a lua din meritele Rapidului, care s-au comportat exemplar...Nu-i consider părtaşi la ce s-a întâmplat, spectatorii au fost impresionanţi şi nu au avut nicio vină pentru ce s-a întâmplat în teren. Nu vrem să luăm din meritele Rapidului şi ale lui Adi Mutu, le urăm succes în continuare, dorim să fim eleganţi, dar să ne pronunţăm răspicat că a fost mult prea mult ce s-a întâmplat seara trecută. Acceptăm greşeli care mai apar împotriva noastră, s-au întâmplat să fie şi în favoarea noastră şi sunt printre puţinii fraieri care recunoaşte că Yeboah trebuia să fie eliminat (n. red - la meciul U Cluj - CFR 1-2). Atât timp cât am argumente şi le prezint cu nuanţe din legile jocului, mi s-ar părea corect să mi se acorde aceeaşi încredere.
 
La un moment dat aveam opinii greşite, mediatizate cu scopul de a crea impresia că există prietenii între foşti arbitri, actuali conducători şi arbitri. Aţi văzut ce prietenii sunt! Îmi doresc ca arbitrii să nu greşească şi le ţin pumnii. Au greşit Balaj, Collina, Haţegan, dar în momentul în care vin oameni şi scot în evidenţă că CFR e avantajată, că are intrare...CFR e un club în care se investeşte serios, care plăteşte cei mai mulţi bani la statul român din cauza nivelului contractelor jucătorilor, un club care nu beneficiază de absolut nimic de la statul român comparativ cu alte cluburi din Liga 1, un club care schimbă gazonul din propriii bani, un club pentru care finanţatorul îşi riscă sănătatea. Nu mi se pare corect să fim prezentaţi aşa în nenumărate rânduri! Ar fi fost dificil să scoatem echipa de pe teren, nu am avut acces către banca tehnică. Sincer să fiu, eu nu am fost de acord cu retragerea echipei", a mai punctat Balaj.

Varga a vrut să scoată echipa din teren: "Nu accept să fiu furat!"

Neluţu Varga a catalogat prestaţia lui Cătălin Popa drept un ”experiment” asupra echipei CFR Cluj, precizând şi că va ieşi din fotbal în cazul în care erorile grave de arbitraj vor continua la următoarele partide din SuperLigă.
 
”Aseară eu am fost cel care a dat ordin să scoatem echipa de pe teren. Însă, vă promit solemn că a doua oară o voi face sută la sută, iar apoi eu mă voi şi retrage definitiv din fotbal. Nu vreau să stau pe pastile şi să mă omor cu mâna mea în fotbalul românesc. Nu este o ameninţare, ci doar o promisiune foarte clară. Nu am ajuns bătaia de joc a nimănui.
 
Pe sănătatea mea nu face nimeni experimente cu asemena arbitri, dar ceea ce mă deranjează este că eu nu accept să mai fiu furat. În Giuleşti a fost furt pe faţă. Am avut gol valabil, iar al doilea 11 metri nu a fost niciodată. Primul 11 este discutabil, dar hai să spunem că acolo s-a dus să se uite la VAR. Gigi Becali are dreptate şi apreciez că a fost corect în tot ce a spus despre meciul nostru.
 
Cei care conduc fotbalul românesc trebuie să fie foarte atenţi la ceea ce spun eu acum. Ştiţi bine că eu vorbesc în presă destul de puţin, dar nu voi mai accepta să fiu bătaia de joc a nimănui. Vă spun încă o dată că dacă o să mai am parte de un asemnea arbitraj, atunci la primul meci de acest gen voi retrage echipa de pe teren, iar eu de a doua zi voi ieşi direct din fotbal. Nu voi mai accepta să fiu furat pe faţă şi umilit. Unii poate vor spune că vorbec la supărare sau vorbesc aşa…ca să pun presiune. Însă, îi asigur. Mulţi nu mă cunosc, iar mie nu îmi place să vorbesc în presă aşa pentru imagine sau nu mai ştiu eu ce…”,  a spus Neluţu Varga pentru ProSport.

 

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

CFR Cluj

Ultimele articole Toate articolele