Dinamo a câştigat pe terenul celor de la Sepsi, scor 2-0, în primul meci disputat după pauza competiţională dedicată echipelor naţionale.
Citește și

Start cu dreptul pentru Dinamo la reluarea Superligii. Alb-roşii au câştigat la Sfântu Gheorghe contra lui Sepsi, scor 2-0, şi rămân pe primul loc în clasament. "Câinii" au deschis scorul prin Pascual şi şi-au majorat diferenţa pe tabelă prin reuşita lui Soro, ambele goluri fiind marcate din pasa lui Danny Armstrong.
Florin Prunea, fost internaţional român şi portar la Dinamo, a avut, însă, un alt remarcat. El a subliniat importanţa lui Andrei Mărginean din jocul echipei lui Nuno Campos şi crede că mijlocaşul ar putea reprezenta curând o soluţie pentru prima reprezentativă a României.
"Joc solid al lui Dinamo. Nu s-a născut jucător să-l oprească pe Pascual. Soro şi Armstrong foarte buni. Şi Mărginean a făcut un joc solid. E o soluţie pentru echipa naţională. Sepsi a avut un şut, dar Dinamo domină", a declarat Florin Prunea, conform Digi Sport.
În vârstă de 25 de ani, Mărginean a ajuns la Dinamo în urmă cu doi ani. În vara anului 2024, alb-roşii l-au împrumutat de la Sassuolo, iar un an mai târziu l-au cumpărat definitiv.
Originar din Zlatna, judeţul Alba, el a început fotbalul la echipa locală, de unde a fost recrutat de italienii de la Sassuolo, în urmă cu opt ani. N-a bifat vreo apariţie pentru echipa mare a clubului, însă a mai evoluat pentru Messina, Novara şi Ternana, după care s-a întors în România.
