Ultima oră
VIDEO | ”Este o întrebare bine pusă din punct de vedere al mass-mediei”. Istvan Szabo, întrebat despre demisie VIDEO | ”Este o întrebare bine pusă din punct de vedere al mass-mediei”. Istvan Szabo, întrebat despre demisie
VIDEO | Venezia - Fiorentina 2-4. A venit prima victorie stagională pentru Radu Drăguşin VIDEO | Venezia - Fiorentina 2-4. A venit prima victorie stagională pentru Radu Drăguşin
Raul Opruţ, discurs în forţă după victoria de la Miercurea Ciuc: "Suntem cea mai bună echipă din România" Raul Opruţ, discurs în forţă după victoria de la Miercurea Ciuc: "Suntem cea mai bună echipă din România"
Meciurile din Ţările de Jos vor fi oprite definitiv dacă se folosesc obiecte pirotehnice în tribune Meciurile din Ţările de Jos vor fi oprite definitiv dacă se folosesc obiecte pirotehnice în tribune
Lovitură grea pentru Dinamo! Andrei Nicolescu a anunţat cât va lipsi Alexandru Musi: "Din păcate" | VIDEO EXCLUSIV Lovitură grea pentru Dinamo! Andrei Nicolescu a anunţat cât va lipsi Alexandru Musi: "Din păcate" | VIDEO EXCLUSIV
Danny Armstrong, din nou providenţial pentru Dinamo. ”Obiectivul nostru este să terminăm mai sus” Danny Armstrong, din nou providenţial pentru Dinamo. ”Obiectivul nostru este să terminăm mai sus”

Fostul mare arbitru, verdict categoric despre cea mai controversată fază din Rapid - FCSB 1-2: „Penalty clar şi eliminare! Haţegan a fost penibil, păcat de istoricul lui"

Superliga Publicat de Prima Sport pe 28 apr 2025
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

FCSB s-a impus duminică seară în Giuleşti, scor 2-1, într-un duel ce a făcut parte din cadrul rundei cu numărul 6 din play-off-ul Superligii.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/22014839/1/rapid-bucuresti-fcsb-play-off-superliga-superbet-27-04-2025-3.jpg

Elevii lui Charalambous au deschis scorul în minutul 6, după ce Şut i-a pasat lui Cisotti şi acesta l-a învins pe Aioani. În minutul 42 Miculescu i-a pasat lui Bîrligea, în careu, şi vârful campioanei l-a învins pe Aioani în doi timpi: şut cu dreptul apărat de portarul rapidist, apoi şut cu stângul, în plasă.

Rapid a redus din diferenţă în minutul 48, cu o pasă a lui Petrila pentru Christensen, iar norvegianul a marcat cu un şut pe jos. O fază controversată a venit în minutul 71. Târnovanu a ieşit la un balon şi s-a ciocnit cu un rapidist, dar după analiza VAR s-a decis că a fost fault la portar.

Până la final FCSB s-a apărat, iar rapidiştii nu au reuşit să-şi limpezească jocul ofensiv şi scorul final a fost Rapid – FCSB 1-2, prima victorie a oaspeţilor în Giuleşti după aproape 11 ani. În urma acestui rezultat, campioana en-titre a României este pe primul loc în Superliga, cu 42 de puncte, la 6 „lungimi” de Universitatea Craiova, care este pe 2. De cealaltă parte, Rapid este ultima în play-off, cu 28 de puncte.

În minutul 70 al confruntării din Giuleşti, Rapid a solicitat vehement lovitură de la 11 metri, după ce Ştefan Târnovanu a avut o intervenţie foarte dură asupra lui Christensen în careul mic, însă Radu Petrescu a dictat fault în atac, iar din camera VAR, Ovidiu Haţegan nu a semnalat nimic în neregulă.

La o zi după meci, Adrian Porumboiu a venit cu un verdict clar cu privire la acea fază controversată. Fostul mare arbitru este de părere că Rapid trebuia să primească penalty, iar Ştefan Târnovanu trebuia să vadă cartonaşul roşu.

Adrian Porumboiu: „Este o fază clară!”

"Haţegan a avut momente în care a fost foarte bun şi momente, ca aseară, când a fost penibil. Păcat de istoricul lui frumos. Dar nu e el de vină. Aseară, de vină este maestrul Petrescu. Eu nu cred că există în lumea asta un 11 metri mai clar decât ăsta. 

Eu n-am văzut o fază ca aceasta în care intervenţia portarului să fie atât de evidentă. Se duce să lovească mingea ca la volei. Nu atinge mingea, însă atinge corpul adversarului cu o forţă disproporţionată. Îl dărămână pe adversar. 

Este o fază clară! Decizia corectă era 11 metri şi eliminare. Târnovanu foloseşte o forţă disproporţionată. Nu numai că l-a bruscat violent, ci a folosit şi un atac neregulamentar cu o forţă disproporţionată. Părerea mea e că se impunea şi cartonaşul roşu", a spus Porumboiu, la Fanatik.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Superliga

Ultimele articole Toate articolele