Universitatea Cluj a întors spectaculos rezultatul în derby-ul cu CFR Cluj, câştigând cu 3-1 în deplasare, iar Basarab Panduru a analizat la schimbările care au făcut diferenţa în repriza secundă.
Citește și

Formaţia pregătită de Marius Şumudică a intrat în avantaj la pauză, după ce Drazic a marcat în minutul 12, din pasa lui Cordea. În partea a doua, Cristiano Bergodi a făcut trei schimbări, iar jocul „Şepcilor Roşii” s-a transformat.
Macalou a egalat în minutul 52, dintr-un penalty acordat după consultarea VAR pentru un henţ comis de Kun, iar Oucasse Mendy a adus-o pe „U” în avantaj doar trei minute mai târziu. În minutul 71, Macalou a reuşit dubla şi a stabilit scorul final, după pasa lui Chipciu.
Basarab Panduru a recunoscut că nu anticipa o asemenea revenire după prima repriză şi a remarcat inclusiv faptul că Macalou, deşi putea fi schimbat la pauză, a rămas pe teren şi a devenit decisiv.
"La pauză aş fi zis că bate CFR, la final sunt surprins. După prima repriză în care "U" Cluj nu a existat, Bergodi face nişte schimbări, dar cred că putea să facă mai multe. Nu ştiu cum îl lasă pe Macalou.
Pentru că are o fază în care pierde mingea, nu mai fuge. Putea să fie şi el schimbat la pauză. Nu e schimbat la pauză, îl şi pune să bată penalty, să îşi intre puţin în formă. Marchează şi golul al doilea.
Golul 2 al celor de la Universitatea este marcat de Mendy după o fază frumoasă făcută de Lukic pe stânga. După prima repriză, nu vedeam repriza asta a doua niciodată.
Deşi schimbările sunt de clasă la "U" Cluj. Ai venit cu titulari. Uite că "U" Cluj reuşeşte până la urmă să întoarcă." , a declarat Basarab Panduru, în exclusivitate pentru Prima Sport.
În urma victoriei, Universitatea Cluj a ajuns la 18 puncte şi ocupă locul al cincilea în SuperLigă, în timp ce CFR Cluj rămâne pe poziţia a opta, cu 13 puncte.
