Olimpiu Moruţan a fost unul dintre oamenii decisivi ai Rapidului în victoria spectaculoasă cu Universitatea Cluj, scor 4-3, iar prestaţia sa a atras atenţia lui Mihai Stoica. Oficialul FCSB a lăudat calităţile mijlocaşului ofensiv, care a contribuit cu trei pase decisive la succesul giuleştenilor în etapa a 11-a din SuperLiga.
Citește și

Moruţan a avut un rol important în ofensiva Rapidului, oferindu-i o pasă de gol lui Mohammed Kamara şi două lui Filip Stojilkovic. Evoluţia internaţionalului român a fost remarcată de Mihai Stoica, cel care a apreciat în special capacitatea acestuia de a-şi depăşi adversarii în duelurile directe.
„Dacă e în formă, te poate spulbera. Probabil că şi schimbarea asta, că a venit din Grecia, unde se gândea că putea să facă o carieră. Răzvan Marin a plecat la 29 de ani în Grecia şi se simte foarte bine. Moruţan mi se pare în mare formă.
E clar că e un pas înapoi, nu vreau să jignesc, poate şi dacă venea la noi era un pas înapoi. Grecia e un campionat mult mai ofertant decât România” , a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
MM Stoica a explicat ce consideră un assist adevărat
În aceeaşi intervenţie, Mihai Stoica a vorbit şi despre modul în care sunt contabilizate pasele decisive în fotbal. Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB consideră că o centrare din corner nu ar trebui să aibă aceeaşi semnificaţie precum o pasă care îl lasă pe coechipier singur cu portarul.
Oficialul roş-albaştrilor a oferit drept exemplu pasele lui Moruţan pentru Stojilkovic, apreciind că astfel de execuţii arată cu adevărat valoarea unui jucător creativ.
„Am o mare problemă cu assisturile, nu mi se pare că e assist dacă bate corner, şi la el are multe. Ăla nu e niciodată assist, assist e ce i-a dat Moruţan lui Stojilkovic.
Nistor are multe assisturi, de astea avea. Îmi pare rău, altele sunt assisturile, când laşi un jucător singur cu portarul, alea sunt. Moruţan este un jucător care unu la unu este foarte bun”, a adăugat Mihai Stoica.
Moruţan, în vârstă de 27 de ani, a ajuns la 11 meciuri disputate în acest sezon, cu două goluri şi şapte pase decisive. Cele trei assisturi reuşite împotriva Universităţii Cluj au confirmat forma bună a mijlocaşului, care a devenit una dintre principalele arme ofensive ale Rapidului.
