Ultima oră
IML a stabilit cauza morţii fostului fotbalist Radu Mărginean IML a stabilit cauza morţii fostului fotbalist Radu Mărginean
Turneul Campioanelor va avea loc anul acesta la Indian Wells, după încetarea anticipată a acordului cu Arabia Saudită Turneul Campioanelor va avea loc anul acesta la Indian Wells, după încetarea anticipată a acordului cu Arabia Saudită
Comitetul Internaţional Olimpic nu va acorda statut de echipe olimpice Groenlandei şi Insulelor Feroe Comitetul Internaţional Olimpic nu va acorda statut de echipe olimpice Groenlandei şi Insulelor Feroe
LIVE TEXT | Belgia – Senegal 0-1. Africanii deschid scorul LIVE TEXT | Belgia – Senegal 0-1. Africanii deschid scorul
Keita pleacă de la Rapid, dar poate continua în SuperLiga: "Există interes din ţară" | VIDEO EXCLUSIV Keita pleacă de la Rapid, dar poate continua în SuperLiga: "Există interes din ţară" | VIDEO EXCLUSIV
Fratele jucătorului de fotbal american Calais Campbell, acuzat de omor după ce mama lor a fost găsită moartă Fratele jucătorului de fotbal american Calais Campbell, acuzat de omor după ce mama lor a fost găsită moartă

Fratele jucătorului de fotbal american Calais Campbell, acuzat de omor după ce mama lor a fost găsită moartă

Sporturi Publicat de Daian Cutu astăzi, 22:24
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Un frate al jucătorului din NFL Calais Campbell a fost acuzat de omor după ce poliţia a găsit-o pe mama lor, în vârstă de 71 de ani, moartă la domiciliul acesteia din Atlanta, relatează AP.

Conform poliţiei, Nateal Campbell a fost găsită cu gâtul tăiat, iar asupra lui Ciarre Campbell a fost găsit un cuţit. Potrivit unui comunicat al poliţiei, ofiţerii au găsit-o fără reacţie pe femeie când au sosit marţi, în jurul orei  locale 12:30 p.m.

Ciarre Campbell, în vârstă de 41 de ani, a fost încarcerat în închisoarea din Fulton, unde era reţinut fără drept la cauţiune, şi a renunţat miercuri la prima sa audiere în instanţă, fiind acuzat, printre altele, de agresiune agravată şi omor. 

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38128/22501855/1/camp.jpg

 

Într-un apel la 911 făcut public de poliţie, se aude un bărbat neidentificat care solicită o verificare a stării de sănătate a unei persoane. El îi spune dispecerului că încearcă să intre în casa mamei sale împreună cu fratele şi cumnata sa. El afirmă că îl pot vedea în interiorul casei pe un alt frate, care suferă de „boli psihice” şi locuieşte cu mama lor. Apelantul spune că fratele din interior le-a spus că mama lor a plecat, dar imaginile înregistrate de camera unui vecin arată că nu este aşa.

Din înregistrările poliţiei reiese că, înainte de marţi, ofiţerii primiseră nouă apeluri la acea adresă începând din septembrie, din diverse motive, printre care o altercaţie în desfăşurare, o persoană suspectă şi o verificare anterioară a stării de sănătate.

Familia Campbell a emis o declaraţie prin care solicită respectarea intimităţii în timp ce se confruntă cu „o durere copleşitoare”.

”Suntem profund îndureraţi să vă anunţăm că familia Campbell şi-a pierdut mama, doamna Nateal Campbell”, se arată în declaraţia familiei. „Deşi circumstanţele decesului său sunt încă în curs de investigare, ne consolează gândul că s-a reunit cu tatăl nostru, iubitul ei Chuck, şi se află în braţele Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.”

Calais Campbell, jucător de linie defensivă la Baltimore Ravens, intră în cel de-al 19-lea sezon din NFL după ce a semnat în aprilie un contract pe un an, în valoare de 5,5 milioane de dolari. El este cel mai în vârstă jucător defensiv activ din NFL la începutul sezonului 2026. Va împlini 40 de ani la 1 septembrie.

Ales în prima echipă AP All-Pro în 2017, el a fost votat de şase ori pentru Pro Bowl într-o carieră care a început ca alegere în runda a doua în 2008, la Arizona Cardinals.

 

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Sporturi

Ultimele articole Toate articolele