Ultima oră
Viorel Moldovan s-a săturat şi a ţinut un discurs manifest pentru fotbalistul din Superligă: ”La muncă, copile, la muncă! Trece trenul pe lângă tine!” Viorel Moldovan s-a săturat şi a ţinut un discurs manifest pentru fotbalistul din Superligă: ”La muncă, copile, la muncă! Trece trenul pe lângă tine!”
Giovanni Becali a anunţat marea lovitură din fotbalul românesc: ”A semnat!”

Giovanni Becali a anunţat marea lovitură din fotbalul românesc: ”A semnat!”
VIDEO | Alexander Zverev a învins revelaţia de la Miami şi s-a calificat în semifinale VIDEO | Alexander Zverev a învins revelaţia de la Miami şi s-a calificat în semifinale
Naţionala Românie de Polo va debuta împotriva Greciei la Jocurile Olimpice Naţionala Românie de Polo va debuta împotriva Greciei la Jocurile Olimpice
Veste excelentă primită de Barcelona! Ce doi ar putea fi apţi pentru meciul cu PSG din Champions League Veste excelentă primită de Barcelona! Ce doi ar putea fi apţi pentru meciul cu PSG din Champions League
Ultimă oră! Antrenorul clubului legendar pleacă de la echipă: ”Vreau să mă concentrez pe ultimele opt meciuri!” Ultimă oră! Antrenorul clubului legendar pleacă de la echipă: ”Vreau să mă concentrez pe ultimele opt meciuri!”

Încoronare Charles ǀ Liverpool anunţă că pe Anfield se va intona imnul naţional înainte de meciul cu Brentford, deşi suporterii nu sunt de acord

Liverpool Publicat pe 6 mai 2023
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38271/21116451/1/fc-liverpool.jpg

Liverpool a anunţat că pe arena Anfield va fi intonat imnul naţional înainte de meciul de sâmbătă cu Brentford, în ciuda faptului că ştie că unii fani "au păreri puternice în această privinţă", relatează BBC.

Suporterii clubului au huiduit "Abide With Me" şi "God Save the Queen" înainte de finala Cupei Angliei din sezonul trecut.

Imnul naţional este intonat sâmbătă la meciurile din prima ligă pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea.

Liverpool a declarat că va fi cântat "ca recunoaştere a cererii Premier League de a marca încoronarea".

Clubul a adăugat: "Este, bineînţeles, o alegere personală modul în care cei prezenţi sâmbătă pe Anfield marchează această ocazie şi ştim că unii suporteri au păreri puternice în această privinţă".

Premier League a sfătuit cu insistenţă cluburile din meciurile din acest weekend să marcheze încoronarea într-un fel sau altul şi a sugerat câteva opţiuni, imnul naţional fiind una dintre ele, deşi nu a existat nicio obligaţie în acest sens.

În celelalte meciuri din prima ligă de sâmbătă, Bournemouth primeşte pe Chelsea, Manchester City joacă cu Leeds United, Tottenham Hotspur se confruntă cu Crystal Palace şi Wolverhampton Wanderers întâlneşte pe Aston Villa.

Vorbind despre huiduielile la intonarea imnului naţional la finala Cupei Angliei din sezonul trecut de pe Wembley, antrenorul echipei Liverpool, Jurgen Klopp, a declarat că "nu a fost ceva ce mi-a plăcut".

El a adăugat: "Întotdeauna este cel mai bine să ne punem întrebarea - de ce se întâmplă acest lucru? Nu ar face-o fără un motiv".

Într-o conferinţă de presă de vineri, Klopp a spus: "Nu este un motiv pentru care să se întâmple asta: Poziţia clubului este şi poziţia mea. Acesta este cu siguranţă un subiect despre care nu pot avea o opinie corectă, deoarece sunt din Germania şi nu avem un rege sau o regină. Sunt destul de sigur că o mulţime de oameni din această ţară se vor bucura de încoronare, unii poate nu vor fi interesaţi şi unora nu le va plăcea. Asta este tot ce pot spune despre asta".

John Gibbons de la podcastul fanilor lui Liverpool, The Anfield Wrap, spune că suporterii clubului "nu apreciază ca aceste sărbători să ne fie impuse".

Suporterii formaţiei Liverpool au un istoric de huiduieli la imnul naţional - s-a întâmplat şi la finala Carabao Cup din sezonul trecut şi la finala FA Cup din 2012.

Fanii au citat planurile guvernului de a lăsa oraşul în "declin controlat" în anii 1980 şi muşamalizarea care a urmat dezastrului de la Hillsborough ca motive pentru ceea ce Gibbons a numit o "deconectare" de ţară şi de familia regală.

"Diferite persoane vor avea opinii diferite, dar, în general, Liverpool nu este în pas cu restul ţării, în sensul că am prefera să fim o republică", a declarat el pentru BBC Sport.

"Este supărător atunci când ţara trece prin ceea ce trece. Vor fi bănci de alimente în faţa terenului când se vor cheltui milioane de euro pentru încoronarea de la Londra. Sunt oameni în acest oraş care nu-şi permit să mănânce când se cheltuiesc milioane de euro pentru a pune o coroană pe capul cuiva, este o situaţie absurdă. Nu cred că clubul ar fi trebuit să o facă. Ar fi trebuit să fie puternici, dar dau cu piciorul la suporteri. Fanii vor refuza să dea înapoi şi asta va însemna că vor fi criticaţi. Oamenii ar trebui să se gândească de ce sunt obligaţi să facă ceva ce nu vor să facă", a spus el.

mail-share icon Email
viewscnt

Liverpool

Ultimele articole Toate articolele