Ion Pârcălab (78 de ani), legendarul jucător al lui Dinamo, a comis o crimă terifiantă în anii '80, crimă muşamalizată la vremea respectivă. Pârcălab a făcut doar doi ani de închisoare, în perioada 1982-1984, dintr-o condamnare de trei. Evenimentul a fost scos la iveală de Adevărul şi confirmat de poliţie.

Evenimentul a avut loc la începutul anilor '80, atunci când Pârcălab o antrena pe Progresul Pucioasa, în Divizia C.
Citește și
„A vrut să aibă o echipă tânără şi l-a luat pe portarul Stancu de la Târgovişte. După un meci din campionatul Diviziei C, jucat acasă, a avut loc o masă, cum se obişnuia, la un motel din Pucioasa. Sărbătoreau victoria. Pe fondul unor discuţii mai aprinse şi sub influenţa băuturilor alcoolice s-a luat la harţă cu Stancu. La mijloc a fost o chelneriţă. Cei doi au mers la toaletă ca să tranşeze disputa bărbăteşte şi acolo Pârcălab l-a omorât pe Stancu. Probabil că portarul a fost mai beat decât Pârcălab şi nu a putut să se apere. Am înţeles că i-a băgat o coadă de mătură pe gât, care l-a omorât pe loc. La vremea aceea a fost arestat şi dus la Miliţia Judeţeană de la Târgovişte. Detaliile sunt şocante”, a explicat Vasile Neagu, un jurnalist din Câmpulung Muscel.
Infracţiunea a fost confirmată de IPJ Dâmboviţa. „Cetăţeanul Pârcălab Ion fost condamnat la trei ani de închisoare pentru infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, din care a executat doar doi, între anii 1982 şi 1984”, a declarat comisarul Mihaela Savu.
Ion Pârcălab, jucător de legendă al lui Dinamo
Ion Pârcălab a început fotbalul la juniorii lui Dinamo, dar debutul în Divizia A şi l-a făcut în tricoul echipei UTA Arad, unde era imprumutat pentru a prinde experienţă.
Timp de nouă sezoane a jucat pentru Dinamo Bucureşti şi a făcut parte din marea echipă de la începutul anilor ’60, care a câştigat de patru ori consecutiv titlul de campioni (1961-62, 1962-63, 1963-64, 1964-65) şi două Cupe ale României.
