Ultima oră
S-a scris istorie în Formula 1! Kimi Antonelli a devenit cel mai tânăr campion mondial S-a scris istorie în Formula 1! Kimi Antonelli a devenit cel mai tânăr campion mondial
Decizie emoţionantă luată de FRF. Cine a primit distincţia “Tricolorul Lunii Octombrie” Decizie emoţionantă luată de FRF. Cine a primit distincţia “Tricolorul Lunii Octombrie”
VIDEO | Juventus - Napoli 2-0. Torinezii câştigă al doilea derby al rundei din Serie A VIDEO | Juventus - Napoli 2-0. Torinezii câştigă al doilea derby al rundei din Serie A
Dinamo versus Universitatea Craiova! Cine are o şansă în plus la câştigarea titlului în Superliga, în opinia lui Marius Mitran: „Nu mai este diferenţa de anul trecut, dar încă există” | VIDEO EXCLUSIV Dinamo versus Universitatea Craiova! Cine are o şansă în plus la câştigarea titlului în Superliga, în opinia lui Marius Mitran: „Nu mai este diferenţa de anul trecut, dar încă există” | VIDEO EXCLUSIV
VIDEO | Şapte meciuri, şapte victorii! Anunţul făcut de Nuno Campos după succesul cu UTA: "Nu ştiu de când nu s-a mai întâmplat" VIDEO | Şapte meciuri, şapte victorii! Anunţul făcut de Nuno Campos după succesul cu UTA: "Nu ştiu de când nu s-a mai întâmplat"
VIDEO | Golul cu UTA va rămâne unul special pentru Danny Armstrong. ”A fost o motivaţie specială” VIDEO | Golul cu UTA va rămâne unul special pentru Danny Armstrong. ”A fost o motivaţie specială”

Jannik Sinner nu va participa la faza finală a Cupei Davis

Tenis Publicat de Daian Cutu pe 20 oct 2025
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Numărul 2 mondial, Jannik Sinner, nu face parte din naţionala italiană care va încerca să-şi apere titlul în Cupa Davis, în perioada 18-23 noiembrie, la Bologna, potrivit componenţei echipei dezvăluite, luni, de Federaţia de Tenis (FITP).

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/22207207/1/sinner.png

 

În absenţa sa, echipa italiană va fi condusă de Lorenzo Musetti (locul 8) şi Flavio Cobolli (locul 22), cărora li se vor alătura Matteo Berrettini (locul 59) şi experţii în dublu Simone Bolelli şi Andrea Vavassori, locul 14 şi 15 mondial în această specialitate.

Cu excepţia unei schimbări de ultim moment, Sinner nu va participa la prima ediţie a fazei finale a Cupei Davis pe teritoriul italian, după mai mulţi ani în care „Final 8” s-a disputat în Spania. Sezonul său se va încheia, în mod logic, la Masters ATP de la Torino, programat în perioada 9-16 noiembrie.

În ciuda absenţei sale probabile la Bologna, fostul nr. 1 mondial va fi „întotdeauna acasă” în selecţia italiană, a asigurat căpitanul Filippo Volandri, citat în comunicatul FITP.

„Sunt sigur că Jannik se va reintegra rapid în echipa” italiană, a adăugat el.

Sinner a avut o sezon contrastant, cu momente de glorie, precum titlurile câştigate la Australian Open şi Wimbledon, dar şi momente dificile, precum suspendarea de trei luni după ce a fost depistat pozitiv la un anabolizant sau abandonul la Masters 1000 de la Cincinnati şi Shanghai.

Căpitanii celor opt echipe calificate pentru faza finală pot efectua până la trei schimbări în echipele lor până la începerea competiţiei.

Chiar şi fără câştigătorul a patru turnee de Grand Slam, echipa lui Filippo Volandri va porni ca favorită în sferturile de finală împotriva Austriei, al cărei jucător cel mai bine clasat, Filip Misolic, ocupă locul 95 în clasamentul ATP.

Echipa care va câştiga va întâlni Franţa sau Belgia în semifinale.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Tenis

Ultimele articole Toate articolele