Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, a prefaţat meciul cu Corvinul.
Citește și

Rapid primeşte vizita celor de la Corvinul în etapa cu numărul 12 din Superliga. Partida este programată sâmbătă, ora 21:30, şi va putea fi urmărită în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro.
La conferinţa de presă dinaintea partidei cu Corvinul, Daniel Pancu a fost întrebat despre situaţia lui Codruţ Sandu, care îi este fin. Portarul se află în prezent sub contract cu Dinamo, fiind luat gratis de la Rapid, dar evoluează sub formă de împrumut la formaţia din Hunedoara.
„N-am poze cu el de la botez, dar la casa din Iaşi am un teren de fotbal unde l-am antrenat câteva zile. Era mic şi de-atunci l-am văzut.
Era ceva frumos ce vedeam la el, nu mă aşteptam să ajungă până aici, sincer.
Va fi o întâlnire frumoasă, emoţionantă mâine. Sper să nu facă meciul vieţii lui, acum că a venit în Giuleşti. Povestea e foarte frumoasă”, a declarat Daniel Pancu.
Daniel Pancu, declaraţii despre Bogdan Ungureanu
„A făcut o eroare pentru că el vine dintr-un concept în care a jucat sezonul trecut la Sepsi. La noi lucrurile se complică, pentru că recomand astfel de lucruri (n.r. pasă riscantă din 6 metri spre un coechipier) doar când suntem în superioritate.
Nu a citit bine situaţia, este abia la început. Greşeli fac toţi, chiar şi cei mai experimentaţi. Mâine (n.r. - sâmbătă) va trebui să aleg poziţia de Under 21 în special.
Vedem dacă va fi el sau dacă va fi un jucător de câmp. Decizia îmi aparţine, dar din partea mea are toată încrederea”, a menţionat Pancu.