Ultima oră
Urnele pentru tragerea la sorţi din Conference League! Universitatea Craiova poate da peste nume tari Urnele pentru tragerea la sorţi din Conference League! Universitatea Craiova poate da peste nume tari
VIDEO | Barcelona - Athletic Bilbao 2-0. Catalanii şi-au asigurat liniştea pe final VIDEO | Barcelona - Athletic Bilbao 2-0. Catalanii şi-au asigurat liniştea pe final
Nuno Rodrigues, fotbalist ce a evoluat sezonul trecut în cupele europene, a semnat în Superliga Nuno Rodrigues, fotbalist ce a evoluat sezonul trecut în cupele europene, a semnat în Superliga
Marius Corbu a marcat în poarta formaţiei lui Mo Salah! Ferencvaros a făcut recital cu Trabzonspor în Europa League Marius Corbu a marcat în poarta formaţiei lui Mo Salah! Ferencvaros a făcut recital cu Trabzonspor în Europa League
Chelsea merge mai departe în Cupa Ligii, după ce a trecut de Luton Town, formaţie din liga a treia engleză Chelsea merge mai departe în Cupa Ligii, după ce a trecut de Luton Town, formaţie din liga a treia engleză
România, victorie în deplasare cu Danemarca, în turul II al precalificărilor EuroBasket 2029 România, victorie în deplasare cu Danemarca, în turul II al precalificărilor EuroBasket 2029

Klopp consideră că s-a subestimat impactul decesului lui Diogo Jota asupra jucătorilor de la Liverpool

Liverpool Publicat de Daian Cutu pe 20 oct 2025
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

După o serie de patru înfrângeri consecutive în toate competiţiile, Liverpool traversează câteva săptămâni dificile. Pentru Jürgen Klopp, această situaţie poate fi explicată prin moartea tragică a lui Diogo Jota în luna iulie a acestui an.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38271/22207381/1/profimedia-0874947703.jpg

 

Fostul antrenor al campioanei Angliei, Jürgen Klopp, a fost şocat când a aflat vestea morţii internaţionalului portughez, în vârstă de 28 de ani. „Când am aflat vestea, am rămas acolo fără să spun un cuvânt. El face parte din familia mea”, i-a mărturisit el lui Steven Bartlett.

Tehnicianul german este, de altfel, convins că tragica veste poate explica dificultăţile prin care trece echipa lui Arne Slot. „Nimeni la Liverpool nu va folosi vreodată moartea lui Diogo Jota ca scuză. Dar asta este situaţia de zi cu zi. Ei trec în fiecare zi prin acele încăperi pe care şi el le străbătea. Este imposibil de gestionat. Cum poţi înlocui un tip ca Diogo Jota? Cum poţi înlocui un tip care se înţelegea atât de bine cu toată lumea din club?”

Dispariţia bruscă a lui Diogo Jota a provocat o undă de emoţie la Liverpool. Clubul a decis să retragă numărul 20 şi a plătit integral salariul prevăzut până la sfârşitul contractului său (2027) văduvei sale, Rute Cardoso, adică aproximativ 15,5 milioane de euro.

„A trebuit să ne antrenăm din nou. Şi sunt momente în care mă simt la fel cum trebuie să se simtă soţia şi copiii lui acum, pentru că pare atât de greu, dar vieţile noastre continuă”, a declarat antrenorul Arne Slot.

„Oamenii se aşteaptă ca eu să pregătesc meciurile. Şi uneori este puţin dificil când ştii cât de greu este pentru familie, pentru părinţii lui şi cu lucrurile cu care trebuie să se confrunte pentru tot restul vieţii”, a mai spus Slot.

Învinsă duminică de Manchester United în derby-ul Angliei (0-1) – prima victorie a Red Devils în zece ani pe Anfield –, Liverpool a dat dovadă de nervozitate în apărare, primind un gol după 62 de secunde.

„Trebuie să rămânem umili, să continuăm să muncim şi să ne păstrăm încrederea cât mai ridicată posibil”, a reacţionat căpitanul Virgil van Dijk.

Reds (locul 4, 15 puncte) au fost detronaţi de pe podium de Bournemouth (locul 3, 15 puncte) şi sunt aşteptaţi miercuri pe terenul lui Eintracht Frankfurt în Liga Campionilor, înainte de deplasarea la Brentford în campionat.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Liverpool

Ultimele articole Toate articolele