Universitatea Cluj încearcă să îi aducă în SuperLiga pe Nicolae Stanciu şi Andrei Burcă, însă mutările depind de deciziile celor doi internaţionali români şi de ofertele pe care le vor primi din China. Radu Constantea, preşedintele clubului ardelean, a oferit ultimele detalii despre negocieri.
Citește și

Oficialul clujenilor a explicat că discuţiile au avansat, dar echipa nu a ajuns încă la un acord definitiv cu cei doi fotbalişti. Constantea estimează la aproximativ 50% şansele ca transferurile să se concretizeze.
„Vom vedea care va fi decizia finală a lui Stanciu şi Burcă. Cred că au discuţii cu echipele la care evoluează şi vor lua o decizie dacă se întorc sau nu în ţară. Dacă iau în calcul această variantă, avem şi noi argumentele noastre, din perspectiva ultimelor discuţii.
În ceea ce priveşte şansele, aş merge undeva la 50%. Discuţiile au avansat, dar depinde de ce vor alege ei. Dacă vor pune pe primul loc partea financiară, vor alege să rămână în China” , a declarat preşedintele lui U Cluj, conform Fanatik.
Stanciu evoluează la Dalian Yingbo, în timp ce Burcă este legitimat la Yunnan Yukun. Contractele celor doi cu formaţiile chineze expiră la 31 decembrie 2026, iar o eventuală revenire în România ar putea avea loc în această iarnă.
U Cluj vrea să îşi păstreze oamenii de bază
În paralel cu planurile pentru mercato, conducerea Universităţii Cluj urmăreşte să îi păstreze pe Mendy şi Macalou. Radu Constantea a precizat că ambii au contracte valabile şi pentru sezonul următor, iar clubul beneficiază şi de anumite opţiuni.
„Macalou şi Mendy mai au contract şi pentru sezonul următor. Mai avem şi nişte opţiuni. Lucrurile sunt gestionate de Răzvan Zamfir şi Gabi Giurgiu. Analizăm întotdeauna jucătorii pe care îi avem în lot.
La nivelul bugetului, suntem undeva pe locurile 5-6 în Superligă. Încercăm să fim chibzuiţi şi să generăm un surplus. La ora actuală, avem nişte depozite bancare. Vom analiza la iarnă cum stăm. În principiu, suntem mulţumiţi de lot”, a mai transmis Constantea.
