Marian Iancu a analizat lupta la titlu în SuperLiga.
Citește și

După primele 9 etape disputate din sezonul 2025/2026 al Superligii, Universitatea Craiova este liderul la zi, cu 23 de puncte, la 4 „lungimi” în spatele ocupantei locului secund, Rapid.
Locul 3 este ocupat de Dinamo, în timp ce pe ultimele 3 poziţii de play-off se află revelaţiile acestei stagiuni, FC Botoşani, FC Argeş şi Unirea Slobozia.
În mod surprinzător, în „subsolul” clasamentului se află FCSB şi CFR Cluj, campioana României şi câştigătoarea Cupei în ediţia precedentă. Trupa bucureştenă se află pe locul 11, cu 7 puncte, în timp ce ardelenii sunt o poziţie mai jos, la egalitate de puncte, dar cu un meci mai puţin disputat.
Marian Iancu a analizat lupta la titlu şi este convins că FCSB şi CFR Cluj îşi vor reveni şi vor ajunge în fruntea clasamentului, declarând că cele două combatante vor acumula aproximativ 30 de zile până la finalul anului.
”FCSB până la Crăciun face între 28-30 puncte minimum şi revine ceea ce a fost. CFR Cluj face un minimum de 25 puncte şi bate la porţile play-off-ului. Craiova este solid aşezată pe campionat, doar Rădoi o poate deturna, pe modelul eu te-am făcut, eu te omor.
Rapid şi Dinamo depind doar de conducerile sportive, administrative şi de patronat pentru a avea continuitate în rezultatele de până acum. Spre exemplu, Rapidul joacă în deplasare până la Crăciun cu Dinamo, cu Craiova, cu CFR Cluj şi cu FCSB.
Dacă le pierde pe toate, sau nu rămâne în media de două puncte pe meci, îl ironizez şi eu pe Angelică (n.r. Victor Angelescu). Acum tac şi aştept. Nu uit că m-a luat la mişto azi. Tac pentru că stau bine în campionat şi am motiv să fiu bucuros. Dar...”, a scris Marian Iancu, pe Facebook.
Clasamentul la zi în SuperLiga:
- Universitatea Craiova 23 pct
- Rapid 19 pct
- Dinamo 18 pct
- FC Botoşani 16 pct
- FC Argeş 16 pct
- Unirea Slobozia 14 pct
- UTA Arad 14 pct
- „U” Cluj 13 pct
- Farul Constanţa 13 pct
- Oţelul Galaţi 10 pct
- FCSB 7 pct
- CFR Cluj 7 pct
- FC Hermannstadt 7 pct
- Petrolul Ploieşti 3 pct
- Csikszereda 3 pct
- Metaloglobus 2 pct
