Comunicatul emis de Universitatea Craiova înainte de meciul cu FC Voluntari a dat startul unei dezbateri în studioul Fotbal Show. Marius Mitran şi Costi Mocanu au avut păreri diferite faţă de iniţiativa trupei din Bănie.
Citește și
Universitatea Craiova a trecut cu bine peste testul de dinaintea returului cu Ararat-Armenia din play-off-ul Europa League. Oltenii au învins-o pe FC Voluntari cu 3-1, într-un meci în care au suferit şi o pierdere importantă. Adrian Rus a ieşit accidentat în prima repriză.
Cu scurt timp înainte de startul partidei, pe reţelele de socializare ale clubului a apărut un mesaj prin care Universitatea Craiova îi îndemna pe suporteri să nu-l mai conteste pe Ştefan Baiaram. Marius Mitran a felicitat initiaţiva oltenilor, în timp ce Costi Mocanu s-a declarat împotriva unor astfel de acţiuni.
Mitran: Reacţie foarte corectă a clubului. E foarte adevărată, în primul rând.
Mocanu: Eu cred că clubul nu trebuie să vină cu astfel de mesaje în care îi mustră pe oameni pentru toate huiduielile pe care clubul ăsta le-a primit în ultimii ani la adresa diferiţilor jucători. Aşa e la noi: îi ceri omului să vină să plătească bilet, el vine şi îşi plăteşte biletul. Are dreptul să fie nemulţumit. De ce să nu-i dau omului posibilitatea să-şi exprime nemulţumirea faţă de momente mai puţin potrivite, nu neapărat pentru jocul lui Baiaram, ci pentru declaraţiile lui?
Mitran: E stilul clasic. Aşa cum ei au dreptul să-şi exprime nemulţumirea, la fel şi clubul are dreptul să aibă o reacţie.
Comunicatul Universităţii Craiova
„Când unul dintre noi este căzut la pământ, noi, ceilalţi, facem scut în jurul lui şi încercăm să-l ridicăm.
Această scrisoare nu este despre Fane Baiaram. Este despre toţi ceilalţi pe care tu, cel din Tribuna a II-a sau din tribuna VIP, i-ai înjurat şi i-ai fluierat de-a lungul timpului. Pentru că nu a fost doar Fane.
Adu-ţi aminte cum ani la rând, l-ai fluierat şi l-ai înjurat pe Bancu atunci când jocul nu-i mergea atât de bine.
Adu-ţi aminte cum luni întregi, l-ai fluierat şi l-ai înjurat pe Mitriţă atunci când jocul nu-i ieşea aşa cum şi-ar fi dorit.
Adu-ţi aminte de câte ori l-ai fluierat şi l-ai înjurat pe Andrei Ivan, până în momentul în care nu a mai putut să lupte şi şi-a pierdut încrederea în el.
Tot tu, adu-ţi aminte cum, anul trecut, îl fluierai şi îl înjurai pe David Matei, un copil de 19 ani care abia lua contact cu fotbalul profesionist. Un copil care, în mai puţin de trei luni, a ajuns să joace pentru Echipa Naţională a României.
Astăzi te mândreşti cu Nicuşor Bancu. Dar atunci, când avea nevoie de tine, nu i-ai întins o mână de ajutor. Nu. L-ai fluierat şi i-ai făcut munca şi mai grea.
Ştefan Baiaram este unul dintre noi.
Ştefan Baiaram este al doilea marcator al Ştiinţei în cupele europene, după Sorin Cârţu. Probabil că nu ştiai asta. Da, la doar 23 de ani, lui Ştefan Baiaram îi mai trebuie trei goluri pentru a-l egala pe marele Sorin Cârţu în Europa.
Şi poate că le-ar fi marcat deja dacă tu l-ai fi susţinut atunci când i-a fost greu.
Ştiinţa Craiova este cea mai frumoasă poveste de iubire dintre oameni şi fotbal.
Nu o transformaţi într-o relaţie toxică”,
