După ce Universitatea Craiova a ratat din nou şansa de a cuceri titlul de campioană, Mihai Rotaru este gândeşte deja la sezonul viitor.
Citește și

După ce Universitatea Craiova şi CFR Cluj au remizat sâmbătă seară în Bănie, scor 2-2, FCSB a devenit matematic campioana României.
Astfel, Mihai Rotaru îşi face deja planurile pentru sezonul viitor, în care vrea să îi pună la dispoziţie lui Mirel Rădoi un lot cât mai solid, cu care să se bată din nou la campionat. Unul dintre aleşii conducerii din Bănie este Samuel Teles, jucător ce a impresionat în ultimele două sezone în tricoul Oţelului.
Conform ProSport, Mihai Rotaru a lansat prima ofertă oficială pe numele portughezului şi i-au oferit acestuia un salariu de 150 de mii de euro, dar şi o primă de instalare de 30 de mii de euro. Samuel Teles l-a cucerit pe Mirel Rădoi, antrenorul oltenilor fiind cel care insistă pentru semnătura jucătorului de la Oţelul.
Samuel Teles a semnat cu Oţelul în vara anului 2023, liber de contract după despărţirea de formaţia portugheză Feirense. Mijlocaşul central cotat la 500.000 de euro de către site-urile de specialitate a bifat 78 de meciuri în tricoul Oţelului, în care a reuşit să marcheze 8 goluri şi să livreze 3 pase decisive. Contractul portughezului cu trupa de pe malul Dunării expiră la finalul actualei stagiuni.
Universitatea Craiova transferă de la Steaua Bucureşti
David Matei (18 ani) a reuşit să se impună la Steaua. Tânărul jucător ar putea ajunge în Superliga la vară.
Cei de la Fanatik scriu că mijlocaşul este dorit de Universitatea Craiova, care are de plătit o clauză de reziliere de 100.000 de euro, la care se adaugă un procent de 20% pe care îl vor încasa ”militarii” dintr-un viitor transfer.
Matei va lua decizia finală cu privire la viitorul său după Campionatul European U19, ce va avea loc în ţara noastră, în perioada 13-26 iunie.
- Matei a bifat 3 goluri, 6 pase decisive şi 27 de meciuri în acest sezon din Liga 2.
