
Ion Crăciunescu nu mai vine la Dinamo. Fostul arbitru a fost nemulţumit de faptul că spaniolii i-au promis o întâlnire în această săptămână, după care au reprogramat pentru săptămâna următoare. Lucru care nu i-a picat bine lui Crăciunescu şi care nu mai este dispus să semneze pentru preluarea unui loc oficial în club.
”Mi s-a spus că urmează să am o întalnire cu reprezentaţii danşilor. Cel mai sigur mi s-a spus că miercuri sau joi va avea loc această întâlnire, pentru că persoana respectiva nu este în ţară şi vine special pentru asta, şi mi s-a comunicat ulterior că se amână cu o săptămână întâlnirea. Am şi defecte, dar eu sunt un tip parolist. La mine cuvântul e cuvânt. Daca nu s-a putut săptămâna asta, la revedere, nu ne mai întalnim.
Citește și
A fost solicitarea suporterilor dinamovişti, cărora le mulţumesc foarte mult. Ei au vrut să vin în club, iar eu trebuia să vorbesc cu persoana respectivă să aflu ce urma să fac în club, ce poziţie trebuia sa ocup. Nu mi s-a spus exact”, a declarat Ion Craciunescu la Pro X.
Crăciunescu, relaţie bună cu fanii lui Dinamo
În afara expertizei şi a obiectivităţii de care Crăciunescu a dat dovadă atunci când a analizat fazele în care a fost implicată echipa lui Cosmin Contra, fanii şi conducătorii au fost impresionaţi de faptul că arbitrul finalei Ligii Campionilor 1995 (Ajax - AC Milan 1-0) s-a poziţionat de partea fanilor-acţionari, în perioada tulbure în care aceştia încercau să cumpere clubul de la Ionuţ Negoiţă.
Dacă va da un răspuns pozitiv, Crăciunescu, aflat în trecut în structura de conducere a lui Poli Timişoara, ar urma să devină vocea sigură şi puternică din organizaţia spaniolă a lui Dinamo. Mai precis, să apere clubul în faţa greşelilor de arbitraj şi, la nevoie, să acţioneze precum Mihai Stoica la FCSB sau Sorin Cârţu la Craiova: să iasă public şi să apere imaginea echipei din Ştefan cel Mare cu orice preţ.
