Neluţu Varga, patronul de la CFR Cluj, a comentat transferurile pe care vrea să le realizeze rivala din oraş în următoarea pauză de mercato.
Citește și

În iarnă, Universitatea Cluj vrea să dea două lovituri pe piaţa transferurilor şi să-i aducă pe Andrei Burcă şi Nicuşor Stanciu. Ambii vor rămâne fără echipă pe 31 decembrie iar conducerea clubului de pe Cluj Arena i-a contactat pentru a reveni în Superligă.
Până în acest moment, niciunul dintre cei doi nu şi-a dat acordul pentru transfer. În trecut, ambii au fost doriţi de CFR Cluj, dar nu au mai ajuns în Gruia. Burcă a avut un acord verbal cu vişiniii chiar în vara anului trecut, însă mutarea a căzut.
Varga nu crede în potenţialul celor doi!
Patronul CFR-ului, Neluţu Varga, spune că nu mai crede în strategia de a face performanţă cu jucători aflaţi pe final de carieră.
De-a lungul timpului, omul de afaceri a încercat de mai multe ori să dea lovitura cu jucători trecuţi pe la marile cluburi ale Europei, însă mutările s-au dovedit a fi neinspirate.
"Dacă este adevărat că îi vor transfera, îi felicit! Pe noi nu cred că ne mai ajutau. Eu m-am săturat! Nu mai îmi trebuie jucători cu CV-uri. Îmi trebuie tineri. Eu prefer altă strategie acum.
Vreau să ne bazăm pe jucătorii tineri, care sunt de viitor, au foame de performanţă, poţi să-i şi vinzi… Ceilalţi joacă pe vârfuri sau nu mai pot. M-am ars de n ori cu jucători bătrâni!
Am învăţat pe banii mei şi m-am lămurit. Merg pe tineri, pentru că ei sunt cei mai buni. Pe ei te poţi baza", a declarat Neluţu Varga, conform ProSport.
Julio Baptista, Islam Slimani, Kurt Zouma, Marcus Coco sau Yevghen Konoplyanka au fost jucători transferaţi de CFR Cluj de când Varga este patron, însă niciunul nu s-a ridicat la forma de altădată şi au părăsit România fără să lase o amprentă importantă.
