Daniel Pancu (48 de ani) are misiunea de a o readuce pe CFR printre echipele importante ale campionatului.
Citește și

Fostul internaţional a început cu o victorie mandatul pe banca ardelenilor, 1-0 cu Unirea Slobozia, însă CFR este în continuare departe de play-off. Formaţia din Gruia va disputa la finalul acestei săptămâni primul test greu sub comanda lui Pancu.
La Cluj vine chiar liderul Superligii şi echipa la care Pancu a fost atât jucător, cât şi antrenor, Rapid. Giuleştenii sunt pe primul loc înaintea acestei etape şi sunt o favorită clară la câştigarea campionatului.
Noul antrenor al CFR-ului compară situaţia de la club cu cea în care s-a aflat echipa naţională la ultima acţiune, atunci când a pierdut în Bosnia, în preliminariile pentru Cupa Mondială, dar crede că poate redresa echipa.
"CFR a pierdut foarte multe puncte sezonul acesta pentru că a procedat şi a fost în aceeaşi situaţie cum a fost Echipa Naţională în Bosnia. Adică când au fost în avantaj, au avut la fiecare meci minim o ocazie mare şi nu au putut să dubleze avantajul şi de aici cădea fizică, mentală pe final de joc. Mesajul meu va fi să fim foarte concentraţi pentru că e păcat de calitatea noastră şi de numărul ocaziilor pe care ni le facem
Au fost complicate primele mele săptămâni la Cluj, e prima oară când sunt în situaţia asta de a lua o echipă în plin campionat. Zilnic m-am obişnuit şi cu clubul, cu oraşul, mă mai plimb seara. Situaţia este una incredibilă dar mai sunt şi astfel de ani. Misiunea mea, împreună cu staff-ul şi conducerea, este să readucem CFR-ul unde îi este locul. Sunt la stadion până la ora 15-16, şi apartamentul e lângă stadion. Până mă obişnuiesc şi cu oraşul, e bine", a spus Daniel Pancu într-un interviu acordat pentru site-ul clubului.
CFR Cluj se află pe locul 12 în Superligă, cu doar 16 puncte acumulate după 16 etape, la 9 lunigmi distanţă de Farul, echipa care se află pe ultimul loc din play-off.
