Ultima oră
VIDEO | Corvinul Hunedoara - Gloria Buzău, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro. Oaspeţii au deschis scorul VIDEO | Corvinul Hunedoara - Gloria Buzău, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro. Oaspeţii au deschis scorul
Sandro Tonali, acuzat de Federaţia Engleză de Fotbal pentru o nouă serie de infracţiuni legate de pariuri

Sandro Tonali, acuzat de Federaţia Engleză de Fotbal pentru o nouă serie de infracţiuni legate de pariuri
Situaţie fără precedent în fotbalul românesc! CSA Steaua trece pe modul „incognito” Situaţie fără precedent în fotbalul românesc! CSA Steaua trece pe modul „incognito”
Volei Alba Blaj, a treia semifinalistă a Diviziei A la volei feminin Volei Alba Blaj, a treia semifinalistă a Diviziei A la volei feminin
CSM Bucureşti, rezultat surprinzător pe teren propriu  în etapa a XX-a a Ligii Naţionale CSM Bucureşti, rezultat surprinzător pe teren propriu în etapa a XX-a a Ligii Naţionale
Edi Iordănescu nu s-a ferit de cuvinte şi i-a dat replica lui Gică Hagi: „Nu sunt deloc interesat” Edi Iordănescu nu s-a ferit de cuvinte şi i-a dat replica lui Gică Hagi: „Nu sunt deloc interesat”

Pe model occidental! Stadionul Giuleşti va purta denumirea unui sponsor

Rapid Publicat de Daian Cutu pe 26 oct 2022
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38244/20900107/1/superbet-rapid.jpg

Stadionul Clubului Sportiv Rapid îşi va schimba denumirea în Superbet Arena Giuleşti, începând din luna noiembrie.

”Începând din luna noiembrie, stadionul Clubului Sportiv Rapid îşi va schimba denumirea în Superbet Arena Giuleşti. Drept rezultat al acestui parteneriat strategic între Superbet Group şi CS Rapid, arena din Giuleşti va deveni primul stadion ultramodern din România care preia numele unei companii. Superbet Arena Giuleşti va beneficia inclusiv, de lucrări de redecorare, pentru a ilustra un concept nou la nivel de branding, care va fi inspirat din istoria şi identitatea clubului bucureştean”, potrivit unui comunicat.

Superbet Group este un partener de tradiţie al Clubului Sportiv Rapid, fapt materializat prin susţinerea oferită către mai multe secţii sportive ale clubului din Giuleşti. Liderul industriei de pariuri sportive din România este sponsor al echipelor de fotbal, handbal, volei şi baschet, toate acestea având un palmares impresionant pe plan naţional şi internaţional.

”Această istorie comună a început în 2010, prin sponsorizarea echipei Fotbal Club Rapid, alături de care Superbet a început în liga IV-a, ajungând, în prezent, una dintre cele mai importante echipe din SuperLiga, primul eşalon al fotbalului românesc. În decursul a mai bine de un deceniu, Superbet a fost sponsor principal al FC Rapid atât în 2010, cât şi începând cu anul 2017, când a stabilit un record în materie de sponsorizări pentru o echipă de Liga 4, atât ca durată, cât şi din punct de vedere financiar. Parteneriatul celor două organizaţii a fost extins odată cu sponsorizarea echipei de handbal feminin, care a început în anul 2017, moment în care echipa se afla în Liga a II-a. În prezent, CS Rapid Bucureşti este campioana naţională a României şi participantă în Liga Campionilor EHF Feminin, iar Superbet este, în continuare, sponsor principal”, precizează Superbet.

Următoarele două capitole ale acestei colaborări sunt reprezentante de sponsorizările oferite către echipele de baschet şi de volei ale CS Rapid.

„Acest moment marchează un nou reper important în relaţia dintre grupul Superbet şi CS Rapid, oferind continuitate unei colaborări care durează de mai bine de 12 ani. Alături de partenerii noştri am dezvoltat o strategie prin care dorim să amplificăm tot ceea ce înseamnă brandul Rapid, pe modelul marilor cluburi din cele mai puternice campionate europene. Împreună avem două obiective importante pentru comunitatea pasionaţilor de sport din România: realizarea de performanţă sportivă prin intermediul echipelor pe care le susţinem, dar şi popularizarea sportului către un public cât mai vast şi variat.În acelaşi timp, odată cu amprenta puternică pe care o avem în fotbalul românesc ca rezultat al proiectului SuperLiga şi al colaborărilor cu alte cluburi de tradiţie, ne reconfirmăm rolul de inovatori ai domeniului de sponsorship în fotbal, fiind direct implicaţi în primul acord în urma căruia un stadion din România va prelua numele unei companii”, a declarat Vlastimir Vukadinovic, Marketing Director în cadrul Superbet Group

Prima dată utilizată în 1937, dar inaugurată oficial în 1939, arena din Giuleşti este un reper istoric al sportului românesc, fiind martoră atât unor importante performanţe sportive, cât şi a unor evenimente sociale majore care au marcat anii 40 sau anii 80.

Pe parcursul timpului, acest stadion a trecut printr-o serie de lucrări de modernizare, fiind reinaugurat pe 26 martie 2022, sub forma unei arene construite la cele mai înalte standarde, recunoscute internaţional prin acordarea clasificării de stadion de categorie UEFA 4.

În ceea ce priveşte perspectiva clubului sportiv din Giuleşti, parteneriatul care implică redenumirea stadionului reprezintă o oportunitate excelentă pentru a creşte nivelul de performanţă sportivă şi pentru a extinde obiectivele de dezvoltare a organizaţiei, precizeazp Superbet Group.

„CS  Rapid – Superbet Group e un parteneriat pe termen lung în care credem mult, un parteneriat care va ajuta să ducă clubul nostru acolo unde merită, în topul cluburilor europene. Este o onoare pentru noi să avem alături un partener de asemenea anvergură. Împreună vom duce, cu siguranţă, numele Rapid în vârf, atât pe plan intern cât şi în toată Europa. Drumul este lung dar tradiţia Rapidului trebuie dusă mai departe, iar Superbet este brandul cu care, în următorii ani, vom construi lucruri măreţe!”  a declarat  Bogdan Vasiliu, Preşedinte al Clubului Sportiv Rapid.

Proiectul Superbet Arena Giuleşti face parte dintr-o strategie amplă a grupului, prin care se doreşte susţinerea sportului, de la nivel de juniori până la echipele de seniori.

„Acest nou capitol din parteneriatul cu CS Rapid este clădit pe baza unei relaţii de încredere şi al unui istoric comun excelent, dar reprezintă şi o dovadă de continuitate a angajamentului pe care îl avem faţă de sportul românesc. Suntem parteneri de încredere şi de perspectivă pentru numeroase sporturi, fiind sponsori principali ai unor competiţii precum SuperLiga, Transylvania Open, Sports Festival, SuperRally sau Dynamite Fighting Show. Planul nostru de sponsorizări este unul organic, în sensul în care identificăm, în mod constant, cele mai entuziaste comunităţi sportive din România, care pot creşte şi performa alături de noi”, afirmă Andrei Stan, Sponsorship Manager pentru Superbet Group.

Fondat de către familia Dragic în anul 2008, grupul Superbet este o companie de tech & entertainment, fiind liderul industriei de pariuri sportive din România.

Compania desfăşoară operaţiuni în retail, unde are o reţea de peste 1.000 de agenţii stradale, precum şi în online, prin intermediul website-ului şi al aplicaţiilor de pariuri sportive şi gaming. Grupul este prezent în 10 ţări, cele mai importante pieţe fiind în România, Belgia si Polonia.

Între acţionarii grupului se află şi gigantul american Blackstone Inc., cel mai mare fond de investiţii din lume, care a realizat, în 2019, o investiţie strategică minoritară în valoare de 175 milioane de euro.

Superbet este membru al IBIA (Asociaţia Internaţională de Integritate în Betting) şi singura companie premiată de patru ori în cadrul Central & Eastern European Gaming Conference (CEEGC) cu trofeul de excelenţă în regiune - Cel mai bun Operator de Pariuri Sportive din Europa Centrală şi de Est.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Rapid

Ultimele articole Toate articolele