Leeds, Liverpool, Manchester. Trei oraşe din nordul Angliei care, pentru cei mai mulţi dintre noi, înseamnă trei lucruri: fotbal, The Beatles şi leagănul Revoluţiei Industriale.
Citește și
Articol scris de prof. Jaskó Ferenc-Attila, istoric sportiv
Despre fotbal s-a spus, poate prea des, că „are magia unei religii”. Un clişeu? Posibil. Dar după câteva zile petrecute în inima Angliei, în plină etapă de campionat, afirmaţia capătă altă greutate.
Am văzut meciuri importante şi în alte colţuri ale Europei – Lazio – CFR la Roma, Barcelona – Mallorca pe stadionul oraşului lui Gaudí. Însă ceea ce am trăit aici, în nordul Angliei, în zile obişnuite de campionat, depăşeşte spectacolul de pe teren. Este o cultură.
Anfield, între mit şi realitate
Am aterizat duminică dimineaţă, la 7:45, pe aeroportul din Leeds. De acolo, cu trenul – pe una dintre cele mai vechi rute feroviare din lume – am ajuns la Liverpool. Ţinta: derby-ul Liverpool – Manchester City, programat pe 8 februarie, pe legendarul Anfield.
Plan ambiţios. Realitate englezească: biletele la meciurile „cormoranilor” sunt aproape imposibil de găsit la preţuri rezonabile. Un angajat al stadionului a confirmat, resemnat: „Lucrez aici şi nici eu nu am prins bilet sezonul acesta.”
Am văzut partida într-un pub din apropiere. În minutul 71, un murmur puternic s-a ridicat dinspre stadion:
„Go Dom, go. Score another goal.”
Suporterii îl ovaţionau pe căpitanul Ungariei, Szoboszlai Dominik. Iar golul său – o execuţie violentă, imparabilă – a fost genul de reuşită despre care se spune că „se vede şi din spaţiu”.
În spatele porţilor închise
Pe 9 februarie, la baza de antrenament AXA Training Centre, am descoperit o altă faţă a fenomenului. Suporteri veniţi din Hong Kong sau Polonia, pentru o singură zi, doar pentru o fotografie sau un autograf.
Am reuşit să-l întâlnesc pe antrenorul Arne Slot şi pe fundaşul Miloš Kerkez. Gesturi scurte, zâmbete rapide, fotografii care pentru unii valorează cât o vacanţă întreagă.
Din surse apropiate clubului am aflat că jucătorii riscă amenzi de până la 5.000 de lire dacă oferă autografe în afara cadrului stabilit. O semnătură are, la propriu, un preţ. Tocmai de aceea, momentele în care un jucător ignoră regula pentru câteva secunde de bucurie par cu atât mai preţioase.
Everton, ploaie şi tradiţie
Marţi seară, pe malul râului Mersey, la noul stadion Hill Dickinson Stadium, aproximativ 51.000 de spectatori au asistat la Everton – Bournemouth.
Bunici de 80–90 de ani, veniţi cu nepoţii de mână. Cu 30 de minute înainte de start, tribunele păreau aproape goale. Cu cinci minute înainte de fluierul iniţial, stadionul era plin. Fără întârziere, fără haos. Doar ritual.
Everton a deschis scorul, dar eliminarea lui O’Brien a schimbat partida. Bournemouth a întors rezultatul pe final, 2–1. La ieşire, în ploaia torenţială, printre mii de suporteri grăbiţi, am înţeles poate cel mai clar specificul fotbalului englez: o alunecare decisivă sau o degajare salvatoare poate primi aplauze mai puternice decât un gol norocos.
Manchester, „Teatrul Viselor” şi forţa campionilor
A doua zi, pe linia ferată inaugurată în 1830 – prima cale ferată interurbană din lume – am ajuns la Manchester. O oprire obligatorie la Old Trafford, supranumit „Teatrul Viselor”, apoi direcţia Etihad Stadium pentru Manchester City – Fulham.
Victorie clară a gazdelor, 3–0. Haaland şi compania au rezolvat meciul rapid, confirmând statutul unei echipe construite pentru performanţă constantă.
La baza de pregătire City Football Academy, complex întins pe mii de metri pătraţi, febra fotbalului capătă alt sens. Suporteri din toate colţurile lumii, telefoane pregătite, speranţa unei apariţii. Unii aşteaptă ore pentru câteva secunde.
Nu i-am întâlnit pe Haaland sau Guardiola. Dar am înţeles ceva mai important: pentru englezi, fotbalul nu este doar divertisment. Este tradiţie, identitate, moştenire transmisă din generaţie în generaţie.
Mai mult decât un meci
Etapă obişnuită, 50–60.000 de spectatori într-o seară de marţi, bere rece, mâncare bună. Ar putea părea detalii. În realitate, ele sunt fundaţia pe care s-a construit Premier League – cel mai puternic şi mai valoros campionat din lume.
„A fost frumos, a fost bine, parcă nici n-a fost adevărat”, spuneau bătrânii în copilărie.
Pe 15 februarie, am decolat din Leeds spre Cluj-Napoca cu senzaţia că am asistat la ceva mai mult decât simple meciuri de fotbal. Am văzut un fenomen social în toată puterea lui.
Iar dacă fotbalul este o religie, atunci nordul Angliei este, fără îndoială, unul dintre sanctuarele sale.
