Evans GP a confirmat astăzi că pilotul român David Cosma Cristofor a fost selectat pentru manşa inaugurală a Formula Trophy Malaysia, care va avea loc pe circuitul Sepang International, în perioada 2–4 octombrie 2026 - acelaşi weekend în care se desfăşoară Marele Premiu de Formula 1 din Malaysia.
Citește și

Este singurul eveniment al sezonului în care Formula 4 concurează în acelaşi cadru competiţional cu Formula 1, transformând weekendul într-una dintre cele mai importante vitrine internaţionale pentru tinerii piloţi aflaţi pe drumul către elita motorsportului.
Pentru David Cosma Cristofor, participarea are şi o semnificaţie aparte: în 2025, evenimentul corespondent s-a desfăşurat la Abu Dhabi, unde pilotul român s-a numărat printre cei 36 de piloţi aflaţi la start şi a încheiat competiţia pe un excelent loc 4. Un an mai târziu, David revine în această cursă specială cu şi mai multă experienţă, selectat din mii de piloţi din toată lumea pentru rezultatele sale şi cu obiectivul clar de a concura la cel mai înalt nivel.
Top 3 în F4 Italian – în ierarhia mondială a generaţiei sale
Înaintea etapelor de toamnă, David se clasează în top 3 al Campionatului Italian de Formula 4, considerat unul dintre cele mai dificile şi mai competitive campionate de F4 din lume. Poziţia sa într-o asemenea competiţie îl plasează, în acest moment al sezonului, în top 3 la nivel mondial în Formula 4 şi confirmă progresul remarcabil al pilotului român într-un pluton care reuneşte unele dintre cele mai mari talente ale noii generaţii.
David a început sezonul 2026 alături de PREMA Racing în UAE4, campionatul din Orientul Mijlociu, unde a obţinut două podiumuri şi a încheiat pe locul 5 în clasamentul general, consolidându-şi experienţa internaţională. Acum, el continuă alături de PREMA Racing în Europa, în Campionatul Italian de Formula 4. Pentru cursa specială din Asia, David va reprezenta Evans GP, echipa care i-a oferit oportunitatea de a participa la evenimentul din Malaysia.
„De fiecare dată când urc în monopost, simt aceeaşi responsabilitate: să reprezint România cât mai bine. Malaysia e mai mult decât o cursă pentru mine, este un weekend în care lumea motorsportului se uită la noua generaţie, iar eu vreau să fiu acolo, în faţă, luptând pentru fiecare poziţie. Le mulţumesc celor de la Evans GP pentru încredere. Acum e rândul meu să demonstrez că a meritat.”, a declarat David Cosma Cristofor.
Evans GP confirmă participarea - Anunţ Oficial
Joshua Evans, directorul echipei Evans GP, a declarat:
„Suntem foarte încântaţi să îl primim pe David la Evans GP pentru manşa inaugurală a Formula Trophy Malaysia. Vine la noi cu un nivel solid de experienţă în Formula 4 şi a concurat cu succes în câteva campionate foarte competitive în acest sezon. Rezultatele sale din UAE4 şi din Formula 4 italiană vorbesc de la sine, iar noi aşteptăm cu interes să vedem ce poate realiza alături de noi la Sepang.”
La rândul său, David Cosma Cristofor a transmis:
„Sunt extrem de bucuros să mă alătur echipei Evans GP pentru Formula Trophy Malaysia şi să concurez la Sepang. Va fi o provocare nouă pentru mine, Sepang este un circuit în care sunt încântat să concurez, mai ales ca parte a weekendului de Formula 1 şi abia aştept să încep cu echipa.”
Despre David Cosma Cristofor
Născut la Bucureşti la 5 februarie 2009, David Cosma Cristofor a început kartingul la vârsta de şase ani şi a făcut ulterior trecerea către monoposturi. În 2026 a concurat alături de PREMA Racing în UAE4, la Dubai, Abu Dhabi şi Qatar, obţinând două podiumuri şi locul 5 în campionat. În prezent, concurează cu PREMA Racing în Europa în Campionatul Italian de Formula 4, considerat unul din cele mai dificile campionate de Formula 4 din lume şi una dintre principalele rampe de lansare către Formula 3, Formula 2 şi Formula 1.
David a mai semnat recent un parteneriat cu ProRacing - fondată de celebrul fost pilot de Formula 1 Giancarlo Fisichella şi de Marco Ciocci. Apartenenţa la ProRacing îi oferă acces la experienţă, mentorat şi suport de dezvoltare la cel mai înalt nivel, completând parcursul său sportiv şi pregătirea pentru următoarele trepte ale motorsportului internaţional.
