Marius Şumudică a anunţat prima plecare de la CFR Cluj.
Citește și

Marius Şumudică a început să ia primele decizii importante după revenirea la CFR Cluj, iar Marian Huja este unul dintre jucătorii care vor părăsi lotul.
Fundaşul şi-a exprimat dorinţa de a pleca, iar tehnicianul a transmis clar că nu mai intră în planurile sale.
Marius Şumudică: "A fost liber să plece şi s-a dus"
Huja fusese cumpărat definitiv în această vară de la Pogon Szczecin, pentru aproximativ 250.000 de euro, însă aventura sa în Gruia se apropie deja de final.
Şumudică a explicat că a discutat cu întregul lot şi le-a transmis jucătorilor că cei care nu mai vor să continue la CFR sunt liberi să plece.
"Le-am spus înainte de antrenament, cine vrea să iasă poate să părăsească cabina. Nu a ieşit niciunul. Le-am spus: «Care vreţi să plecaţi, sunteţi liberi să plecaţi». Şi eu sunt în aceeaşi situaţie, credeţi că mie mi-au dat vreun ban acum, e sacoşa plină? Am venit că îmi doresc să ajut acest club.
Mi-a plăcut atitudinea lor şi din timpul antrenamentului, am vorbit 45 de minute cu ei înainte de antrenament şi nu am întâmpinat vreo problemă. A fost doar Huja, care am înţeles că va pleca. A fost liber să plece şi s-a dus.
Nu ştiu dacă pleacă gratis, vă spun doar că nu mai face parte din planurile mele. În momentul de faţă nu face parte din planurile mele, e liber să discute cu conducerea clubului, probabil că se va transfera, nu ştiu exact.
Eu am spus că nu face parte din planurile mele pentru că el şi-a dorit să plece. Nu poţi să îl ţii aici, să-l leg, dacă el nu vrea să joace pentru CFR. Din punctul meu de vedere, e liber", a declarat Şumudică, la conferinţa de presă.
Potrivit Fanatik, Huja va merge la Raja Casablanca, iar CFR ar urma să primească aproximativ 350.000 de euro pentru transfer. În acest scenariu, ardelenii ar ieşi pe plus financiar după o perioadă foarte scurtă petrecută de fundaş în Gruia.
