Alin Stoica (46 de ani), campion cu Anderlecht şi cu Bruges în anii 2000, a făcut o radiografie necruţătoare a fotbalului românesc.
Citește și

Fostul international a dat exemplul felului în care e condus clubul FCSB. Stoica crede că fotbalul din România e în cădere liberă şi că nici măcar Hagi nu va putea opri prăbuşirea.
”Ai un patron care se laudă la televizor că face schimbările la echipă. Mai mult, văd că unii îl mai şi umflă pe la ziare, că i-ar trebui licenţa de antrenor. Eu n-am văzut aşa ceva într-o lume normală. Să şi recunoască faptul că face schimbări şi să fie sunat pentru audienţă să discute tactica.
E o problemă când te uiţi în fiecare seară la ce spune un om care a jignit pe toată lumea. Cu tot respectul, într-o societate normală n-avea ce căuta, în cel mai fericit caz era pe la Walt Disney, Euro Disney, ceva care să distreze oamenii, un clovn.
Cum vrei după aceea ca fotbalul românesc să evolueze? Dacă nimeni nu-i spune nimic! Un personaj care înjura ziariştii, jignea femeile. Mai şi recunoaşte, n-am văzut în nicio ţară să se întâmple asta.
Şi după aia se vor rezultate. <<Hai, patroane, ia-ţi licenţa!>>, se glumeşte. Ce licenţă? Că el, săracul, nici nu ştie să alerge. Asta e ca la table, pocher sau ce juca el pe acolo, că oricum îi plăceau jocurile de noroc. E o cacealma ce face, iar România o ia în glumă.
Te mai miri după aia că n-ai fotbal. Cu astfel de personaje n-o să ai niciodată fotbal”, a spus Stoica pentru Prima Sport.
Alin Stoica: ”Aşteptăm un salvator care nu mai are ce salva”
Alin Stoica e de părere că rezultatele echipelor româneşti din Europa arată exact valoarea fotbalului din România.
”Cine a eliminat echipele româneşti în Europa? Să te elimine ăia, să mă ierte Dumnezeu că nici nu ştiu cum îi cheamă, Auditiva, Audativa. Craiova, la fel, Ararat ăia. Prin anii 2000 băteam genul ăsta de echipe de la 5 în sus. Vrem să trăim într-o prostie din asta, într-o minciună şi să aşteptăm un salvator care nu mai are ce salva. Să fim corecţi, la echipa naţională cel mai bun antrenor din lumea asta nu poate face nimic dacă n-are materie primă”, a mai spus Alin Stoica.
