Marius Şumudică a plecat de la Rapid, iar principalul favorit să îi ia locul în Giuleşti este Daniel Pancu, selecţionerul naţionalei U21 a României.
Citește și

Marţi, Marius Şumudică s-a despărţit de Rapid. Decizia luată de conducere a venit după ce formaţia din Giuleşti a pierdut categoric cu CFR Cluj, scor 1-4, ratând calificarea în cupele europene. În mandatul încheiat acum, Marius Şumudică a înregistrat un bilanţ de 16 victorii, 11 remize şi 11 înfrângeri.
Imediat după ce Şumi a plecat din Giuleşti, au apărut tot mai multe zvonuri conform cărora Dan Şucu l-a contactat pe Daniel Pancu pentru a o prelua pe Rapid. Selecţionerul U21 a transmis în urmă cu ceva vreme că va renunţa la naţională după turneul final al EURO U21 2025 (11-28 iunie) îşi va încheia colaborarea cu FRF.
Marius Niculae (44 de ani), manager sportiv al loturilor naţionale de tineret şi juniori în cadrul Federaţiei Române de Fotbal a transmis că „Pancone” s-ar putea răzgândi şi să rămână la naţională.
„Lucrăm şi acum (n.r. la naţionala de tineret). Pregătit îl văd (n.r. să preia o echipă de club). Acum sunt nişte detalii la U21, cu lista de convocaţi. Acum are un moment delicat, cu această listă.
(n.r. dacă e o pălărie prea mare Rapid pentru Daniel Pancu) Pentru el, nu. E un antrenor care este implicat în ceea ce face. În deplasări, el vrea să vadă imediat meciul.
Antrenorii de genul acesta fac performanţă. Nu este exclus să continue la U21”, a spus Marius Niculae, la Digi Sport.
Daniel Pancu s-a mai aflat la cârma grupării de sub Podul Grant, atunci când giuleştenii evoluau în ligile inferioare, din august 2017 până în martie 2020.
Antrenorul care va sta pe banca Rapidului la meciul cu „U” Cluj
În ultima etapă, Rapid se va deplasa pe terenul Universităţii Cluj. Meciul va fi în direct la Prima Sport 1 şi online pe PrimaPlay.ro, sâmbătă, de la ora, de la ora 18:00.
În comunicatul emis de Rapid a fost anunţat şi numele antrenorului care va pregăti echipa în această săptămână. Este vorba de Ovidiu Chihaia.
„Începând de astăzi, 20 mai 2025, FC Rapid şi antrenorul principal Marius Şumudică au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.
Aceeaşi decizie a fost luată şi în privinţa staff-ului tehnic format din Gabriel Mărgărit, Cristian Petre, Ciprian Moscu, Sener Gencturk şi Marius Şumudică Jr.
Le mulţumim tuturor pentru activitatea desfăşurată şi le urăm mult succes în continuare!
Conform procedurilor interne ale clubului, antrenorul echipei de tineret, Octavian Chihaia, deţinător al Licenţei PRO, va prelua conducerea tehnică a echipei pentru următorul meci oficial, împotriva Universităţii Cluj.
Acesta va colabora cu staff-ul tehnic al clubului, în cadrul căruia Roberto Berruero şi Dumitru Hotoboc îşi vor păstra funcţiile actuale", este comunicatul emis de Rapid.
