
David Popovici, care era deţinătorul titlului şi este recordmanul mondial la 100 m, s-a clasat, joi, doar pe locul şase în finala de la Campionatul Mondial de la Fukuoka.
Sportivul a reacţionat după proba de 100 de metri liber şi a declarat că abia aşteaptă următorul concurs pentru a demonstra ce poate.
Citește și
”Din fericire, tot ce nu mi-a ieşit poate fi antrenat şi va fi antrenat. Dacă ar fi după mine, m-aş întoarce mâine în bazin, dar din păcate sau din fericire, de fapt, trebuie să-mi iau şi nişte timp liber pentru mine.
Trebuie să reflectez asupra a tot ce s-a întâmplat, asupra anului care a fost cu suişuri şi coborâşuri. Un an complicat, ciudat, atipic pentru mine şi nu e deloc sfârşitul lumii.
De abia aştept să merg la următorul concurs şi să le demonstrez adversarilor mei că s-au bucurat prematur, poate, de locurile mele mai îndepărtate de cea mai înaltă treaptă a podiumului. Şi da, sunt şi un pic bucuros că s-a terminat, pentru că, fie că vreau sau nu să recunosc, a fost un stres”.
Mesajul de susţinere al lui CS Dinamo
CS Dinamo l-a încurajat pe David Popovici după ce înotătorul s-a clasat pe locul şase la 100 m liber la Campionatul Mondial, probă pe care o dominase la ediţia trecută.
“Campionatul Mondial de la Fukuoka! David Popovici - locul 6 in finala de la 100 m liber (47,83)!
Capul sus, David! Rămâi campionul nostru”, a notat CS Dinamo pe Facebook.
Şi Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern îl încurajeză pe multiplul campion: “Capul sus, David! Suntem alături de tine!”
