Ultima oră
Andrei Nicolescu, prima reacţie în scandalul dintre Şumudică şi Nuno Campos: ”Câteodată Şumi sare calul” | VIDEO EXCLUSIV Andrei Nicolescu, prima reacţie în scandalul dintre Şumudică şi Nuno Campos: ”Câteodată Şumi sare calul” | VIDEO EXCLUSIV
Marius Baciu îl atenţionează pe noul star al FCSB-ului: „Nea Gigi e un patron pretenţios” Marius Baciu îl atenţionează pe noul star al FCSB-ului: „Nea Gigi e un patron pretenţios”
Transfer important bifat de UBT Cluj! Campioana l-a adus pe Leland Walker, marcator recent a 42 de puncte contra celor de la CSM Oradea Transfer important bifat de UBT Cluj! Campioana l-a adus pe Leland Walker, marcator recent a 42 de puncte contra celor de la CSM Oradea
VIDEO | Cupa României se vede în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! FC Argeş nu a avut emoţii cu cei de la Corona Braşov VIDEO | Cupa României se vede în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! FC Argeş nu a avut emoţii cu cei de la Corona Braşov
”Singurul adversar pe care nu-l pot învinge". Jannik Sinner e îngrijorat doar de lupta cu propriul organism ”Singurul adversar pe care nu-l pot învinge". Jannik Sinner e îngrijorat doar de lupta cu propriul organism
Batubinsika, dezvăluiri despre antrenamentele lui Reghecampf la FCSB: ”La început au fost dificile. Acum ne-am obişnuit” Batubinsika, dezvăluiri despre antrenamentele lui Reghecampf la FCSB: ”La început au fost dificile. Acum ne-am obişnuit”

România trece de Franţa şi e în semifinalele CM de tenis de masă pe echipe

Sporturi Publicat de Daian Cutu pe 8 mai 2026
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial Londra 2026, după ce a trecut de Franţa.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38128/22437714/1/rom-tenis-de-masa.png

 

Lotul naţional feminin şi-a asigurat astfel prezenţa pe podium la ediţia actuală şi a revenit printre echipele medaliate ale unei ediţii de Campionat Mondial, după 26 de ani de la medalia de bronz obţinută de tricolore la Kuala Lumpur.

Vineri seara, România (#7 mondial), vicecampioana europeană en titre, a învins Franţa (#5 mondial), medaliata cu bronz mondial de la ediţia precedentă, scor 3-1. Înaintea duelului de la OVO Arena Wembley, România conducea cu 5-0 la întâlnirile directe, iar sub îndrumarea antrenorului Viorel Filimon, echipa feminină nu a pierdut niciodată în faţa Franţei.

Adina Diaconu - Jia Nan Yuan a fost meciul de deschidere, iar românca a început hotărâtă şi a impus un joc în forţă, cu lovituri controlate, care i-au oferit satisfacţie în primul şi al patrulea set. Ajunsă în decisiv, a cedat ritmul în faţa adversarei şi a pierdut meciul, scor 2-3 (11-7, 11-13, 8-11, 11-8, 5-11).

Bernadette Szocs a egalat situaţia scorului dintre România şi Franţa, după ce a învins-o pe Prithika Pavade în setul decisiv. Cu un joc variat şi consistent, jucătoarea noastră a câştigat primele două seturi şi a făcut faţă presiunii după ce le-a pierdut pe următoarele două. În setul final, Bernadette Szocs a pus stăpânire pe joc, a avut claritate tactică şi a impus un ritm sufocant pentru victoria cu 3-2 (11-7, 11-9, 11-13, 5-11, 11-2).

România a trecut pentru prima dată în avantaj după ce Andreea Dragoman a învins-o pe Charlotte Lutz. Prin plasamente exacte şi lovituri fulgerătoare, care au limitat posibilităţile de răspuns ale adversarei, ea s-a impus cu 3-1 (11-6, 11-7, 6-11, 11-6).

Punctul necesar calificării României în semifinalele Campionatului Mondial Londra 2026 a fost adus de Bernadette Szocs, în urma meciului cu Jia Nan Yuan, pe care l-a controlat în mare parte. Românca şi-a pus în valoare calităţile din nou, şi-a calculat fiecare mişcare şi loviturile pe care le-a pregătit pentru o victorie uriaşă, scor 3-1 (10-12, 11-6, 11-4, 14-12).

Semifinala România – China este programată sâmbătă, de la 14:30.

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Sporturi

Ultimele articole Toate articolele