Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani), antrenorul Universităţii Cluj, a susţinut astăzi conferinţa de presă premergătoare meciului cu FC Botoşani.
Citește și

Duelul contra liderului Superligii va avea loc sâmbătă, de la ora 15:00, pe Cluj Arena. Va fi primul meci pentru tehnician după ce a anunţat că vrea să plece de la echipă, însă a fost întors din drum de conducere.
Cel poreclit "Moţul" a vorbit despre problemele cu care se confruntă echipă în acest momente şi care l-au determinat, la finalul meciului cu Csikszereda, să declare că nu vrea să mai continue pe banca formaţiei.
"A fost o perioadă în care m-am gândit ce soluţii să găsesc pentru a ajuta jucătorii să şi revină din punct de vedere al încredere, ce strategie se potriveşte în momentul de faţă, de ce au ei nevoie să devenim din nou o echipă bună.
Sunt foarte mulţi nemulţumiţi în interiorul echipei, dar şi în afară, şi presiunea asta unii pot să o ducă, alţii nu. Nu e uşor de gestionat. Fac parte din viaţa noastră astfel de momente, important este să devenim mai buni. Fiecare trebuie să se uite la el să vadă de ce are nevoie să devină mai competitiv, doar aşa poate progresa. Asta am încercat să le transmit jucătorilor.
Trebuie să conştientizăm unde suntem, e o situaţie reală, va trebui să strângem rândurile. În astfel de momente se vede caracterul unui om, faptul că îţi pasă de tine, de echipă, de cei care vin la stadion, prin ceea ce facem arătăm că ne pasă. E adevărat că au plecat unii dintre cei mai importanţi, sigur că nu din dorinţa noastră, au venit alţii şi se pare că au nevoie de mai mult timp să se integreze.
(S-a vorbit despre conflicte între jucători şi antrenori) Exact aceleaşi probleme au fost şi anul trecut, aceleaşi metode le-am folosit. A fost o perioadă când lucrurile n-au mers şi am fost mai înţelegător, mai dispus să discutăm, au fost momente când am fost mai dur, când am urlat la jucători.
Toată lumea ştia, şi presa, că în interiorul echipei sunt jucători nemulţumiţi, probabil, în loc să îşi exprime in interior problemele, le exprimau în mass-media dar mass-media ce putea să spună când lucrurile funcţionau?
Acum e aceeaşi situaţie, doar că nu sunt rezultate iar acele nemulţumiri pe care le spun anumiţi jucători către impresari, ajung la presă, se amplifică", a spus Sabău la conferinţa de presă.
Antrenorul lui "U" Cluj a vorbit şi despre conflictul cu jucătorul Alessandro Murgia, cel despre care s-a scris că ar fi nemulţumit pentru faptul că nu a jucat pe cât s-ar fi aşteptat.
"Aşa a fost şi cazul cu Alessandro Murgia. Nici n-am fost de faţă. Toată lumea a plecat, a fost în vestiar o discuţie cu un oficial din club şi, întâmplător, am intrat şi am văzut acea discuţie în vestiar. Nici măcar n-a fost faţă de nimeni acea discuţie cu Alessandro!
Eu am avut o discuţie cu el, am lămurit nişte lucruri, de ce are el nevoie. Problema este doar la el, o putem rezolva împreuna, sunt dispus să-l ajut, dar trebuie şi din partea lui o altă atitudine. A înţeles, iar preocuparea mea e să-i ajut să fie foarte buni."
