
Deşi Rusia este una dintre ţările în care se investeşte masiv în academiile sportive, se pare că sunt ceva probleme în Sochi, acolo unde nu există o academie de tenis. Jucătoarea Elena Vesnina îi cere Mariei Sharapova să construiască o astfel de bază. Să îşi îndrepte atenţia şi către ţara natală, nu numai spre SUA, unde are toate afacerile.
Sochi este amplasat într-o regiune în care clima permite cursurilor să fie ţinute şi în iarnă, dar nu beneficiază de investiţii pe măsură. ”Nu înţeleg de ce nu există nicio academie de tenis în Sochi. E un loc ideal pentru pregătirea tinerilor. În noiembrie sunt 18-20 de grade. Acum sunt la Moscova şi aici nu s-a oprit căldura încă, e foarte frig, în timp ce la Sochi sunt 28 de grade şi te poţi antrena fără probleme în aer liber.
Citește și
Vreau să o atrag şi pe Sharapova în acest proiect, dar întrebarea e dacă şi ea va fi de acord. Toate afacerile ei sunt în SUA şi ştiu că vine foarte rar în Rusia. Dar trebuie să o sunăm şi să îi spunem clar: «Masha, avem nevoie de o academie la Sochi, avem nevoie de ajutorul tău, numai tu ne poţi ajuta»”, a spus Vesnina pentru Go Tennis.
Sportiva din Rusia are însă lucruri ”mai importante” de făcut, asta pentru că Serena Williams şi Maria Sharapova nu au fost rivale doar pe terenul de tenis. Relaţiile reci dintre cele două au continuat şi după terminarea meciurilor şi continuă să le facă pe cele două să nu aibă sentimente foarte bune una faţă de cealaltă.
Totul a început după dezvăluirile rusoaicei, în cartea în care şi-a expus viaţa. Momentele de pe terenul de tenis, dar şi din afara lui. Tensiunile au pornit după o partidă directă
