CFR Cluj le cere sprijinul suporterilor pentru deplasarea europeană din Armenia.
Citește și

CFR Cluj se pregăteşte pentru debutul în noua ediţie a Conference League şi a lansat o invitaţie specială pentru fanii care vor să susţină echipa la meciul din Armenia. Suporterii au posibilitatea de a face deplasarea în acelaşi avion cu jucătorii şi membrii staffului tehnic, pentru partida din deplasare cu Alashkert.
Pachetul anunţat de club costă 1.000 de euro şi include zborul dus-întors, precum şi biletul de acces la meci. Cazarea nu este inclusă, astfel că fiecare participant va trebui să îşi organizeze separat şederea în Armenia. Persoanele interesate trebuie să contacteze clubul şi să transmită datele necesare pentru rezervarea unui loc.
Oficialii ardelenilor au recunoscut în comunicatul transmis că prezenţa fanilor nu va avea doar un rol sportiv. Pe lângă susţinerea oferită din tribune, sumele achitate de suporteri vor contribui la diminuarea cheltuielilor generate de deplasarea europeană.
Clubul şi-a construit mesajul în jurul relaţiei cu publicul, subliniind că momentele importante şi perioadele dificile au fost depăşite împreună. Iniţiativa apare într-un context financiar delicat pentru CFR Cluj, formaţie aflată sub monitorizarea UEFA şi obligată să îşi gestioneze cu atenţie datoriile şi costurile din această perioadă.
”Cele mai frumoase momente au fost trăite împreună, alături de voi, aşa cum şi peste cele mai mari încercări am trecut tot împreună, de fiecare dată.
Ne aşteaptă o deplasare lungă, încărcată de emoţie, dar una în care ştim că ne putem baza pe voi, toţi cei care trăiţi în acest spirit alb-vişiniu. Suportul, emoţia şi energia voastră au făcut întotdeauna diferenţa, astfel că, şi de această dată, avem nevoie de voi alături!
Cei care doresc să facă deplasarea în Armenia îşi pot asigura locul în avionul cu care călătoreşte şi echipa pentru suma de 1000 de euro (suma include zborul dus-întors şi biletul la meci; cazarea nu este inclusă). Dincolo de susţinerea pe care o vor oferi echipei din tribune, prezenţa lor va contribui şi la diminuarea costurilor acestei deplasări, reprezentând un sprijin pentru club.
Am fost mereu o singură echipă, pe teren şi în afara lui. Suntem convinşi că şi de această dată vom demonstra că forţa CFR-ului stă în oamenii care îi sunt alături.
Doritorii sunt rugaţi să trimită un email la office@cfr1907.ro, menţionând şi un număr de telefon pentru a putea fi contactaţi.”, a transmis CFR Cluj.
CFR Cluj începe aventura europeană împotriva lui Alashkert
Manşa tur dintre Alashkert şi CFR Cluj este programată pe 23 iulie, în Armenia, în timp ce returul se va disputa pe 30 iulie, în Gruia. Formaţia ardeleană intră direct în turul al doilea preliminar al Conference League, după ce a încheiat sezonul precedent pe locul al treilea în SuperLigă.
Alashkert a terminat pe poziţia a patra în campionatul Armeniei şi a trecut în primul tur preliminar de Yelimay Semey. CFR porneşte cu prima şansă la calificare, însă deplasarea lungă şi programul încărcat pot reprezenta dificultăţi suplimentare la începutul sezonului.
Până la partida europeană, formaţia din Gruia îşi începe parcursul intern cu duelul din deplasare împotriva Oţelului Galaţi. Stafful tehnic trebuie astfel să gestioneze atât debutul în SuperLigă, cât şi pregătirea dublei europene cu Alashkert.
