Meriton Korenica (29 de ani) la FCSB este lovitura dată de Gigi Becali în finalul perioadei de transferuri.
Citește și

Meriton Korenica este istorie pentru CFR Cluj! Gigi Becali a anunţat că s-a înţeles cu jucătorul, iar FCSB va plăti 600.000 de euro în schimbul transferului său. Fotbalistul a ajuns deja la Bucureşti pentru a semna contractul, semn că negocierile s-au încheiat.
Kosovarul era unul dintre cei mai importanţi jucători ai CFR-ului, fiind cotat de site-urile de specialitate la trei milioane de euro. El intrase în ultimul an de contract cu ardelenii şi, pentru a nu-l pierde gratis, CFR Cluj a luat decizia să-l vândă.
Decizia conducerii din Ardeal de a-l ceda pe Korenica l-a lăsat fără cuvinte pe Marius Şumudică. Antrenorul echipei deplânge situaţia în care se află, kosovarul fiind al doilea jucător vândut de CFR în ultima săptămână, după Aly Abeid.
"În momentul de faţă, nu am cuvinte. Mă aşteptam, dar… Era unul dintre cei mai buni jucători ai mei. Îi găsisem locul, îl pusesem în zonă centrală, unde zic eu că joacă cel mai bine. Un număr 8, care poate să joace şi decar. Începuse să crească în joc, găsisem o echipă de bază… Dar ce să fac, eu sunt antrenor şi trebuie să mă supun.
Sunt deciziile celor care conduc clubul. CFR Cluj nu înseamnă Şumudică. Eu sunt un pion aici. Eu, din punctul meu de vedere, sunt afectat. Asta simt, nu pot să-mi ascund sentimentele. Este un amalgam de sentimente. Nu pot să ascund dezamăgirea şi să văd că, faţă de sezonul trecut, sunt 13 – 14 jucători care pleacă de la CFR.
Este jucătorul care mie îmi alerga peste 11.000 de metri. Îmi ajungea şi la 12.000 de metri când îl ţineam tot meciul. Este un jucător care are explozie, de primii metri. Are capacitate de efort mare, face ambele faze.
Korenica este un băiat cu un caracter incredibil. Am lucrat cu mulţi jucători străini, dar rar mi-a fost dat să văd un jucător cu un asemenea caracter. Nu puteam să îi spun lui Korenica ‘nu pleca’.
În plus, salariul lui Korenica la FCSB este mult superior celui de la Cluj (n.r. creştere de la 15.000 la 35.000 de euro). Ce să zic, FCSB a făcut o afacere extraordinară din punctul meu de vedere. Sper ca banii luaţi de CFR Cluj să ajute clubul", a spus Marius Şumudică, potrivit Fanatik.
