Valentin Costache este dorit de Dan Petrescu la CFR Cluj, dar mutarea nu este încă aproape de a se realiza, deoarece conducerea formaţiei din Gruia nu este de acord cu pretenţiile financiare ale fotbalistului.
Citește și

Dan Petrescu are de gând să readucă la CFR Cluj mai mulţi fotbalişti alături de care a câştigat campionante şi a obţinut rezultate notabile pe plan internaţional, aceasta fiind strategia pentru încercarea cuceririi unui nou titlu.
În urmă cu doar câteva zile, Karlo Muhar a fost prezentat şi Andrei Burcă este şi el foarte aproape să semneze. În plus, Yuri s-ar afla şi el pe lista formaţiei din Gruia.
Conform Fanatik, un alt jucător dorit de Dan Petrescu este Valentin Costache, care a jucat între 2018 şi 2022 la CFR Cluj, trecându-şi în palmares cinci titluri de campion. Totuşi, se pare că pretenţiile financiare ale acestuia sutn destul de ridicate şi Neluţu Varga îşi va da acordul pentru transfer doar dacă acestea se vor diminua.
În vârstă de 26 de ani, Valentin Costache a evoluat, pe lângă CFR Cluj, la Dinamo, Afumaţi, Rapid, Apollon Limassol şi UTA Arad.
Pe parcursul aventurii în Gruia, fotbalistul de 26 de ani a marcat 15 goluri în 145 de meciuri.
