
Dinamo va trece, în această vară, printr-o mare schimbare, iar zece jucători, printre care şi liderii echipei, vor pleca din Ştefan cel Mare.
Citește și
Capabil să salveze Dinamo de la retrogradare şi chiar să o facă să spere la prinderea unui loc de baraj pentru conference League, Duşan Uhrin are misiunea de a schiţa un nou lot pentru sezonul viitor, mai ales că problemele financiare din club nu mai permit plata salariilor importante ale jucătorilor cu nume.
Astfel, conform gsp.ro, Paul Anton, Diego Fabbrini, Adam Nemec, Janusz Gol, Florin Bejan, Raul Albentosa, Gudmund Kongshavn, Jonathan Morsay şi Gevaro Nepomuceno îşi vor lua la revedere de la clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare, iar managerul Mario Nicolae şi fanii-acţionari din Programul Doar Dinamo Bucureşti încearcă să se mişte eficient.
Planul oamenilor din conducerea lui Dinamo este să încerce să obţină sume de bani în schimbul jucătorilor esenţiali, precum Paul Anton sau Diego Fabbrini, aceştia fiind conştienţi că, în situaţia actuală, susţinerea salariilor lor este o utopie.
În paralel, marea speranţă a dinamoviştilor se leagă de a-l vinde pe Deian Sorescu, singurul fotbalist în schimbul căruia se poate obţine o sumă mai mare de 500.000 de euro.
În orice caz, salariile din Groapă nu vor mai trece de 5.000 de euro sezonul viitor, planul suporterilor fiind de a construi o echipă cât mai tânără, cu jucători români care să accepte salarii mici şi cărora să le ofere bonusuri de performanţă.
