Universitatea Cluj s-a impus pe terenul celor de la FC Botoşani, scor 3-1, în etapa a 28-a din SuperLiga.
Citește și

Lukic a deschis rapid scorul şi a reuşit dubla în minutele 4 şi 15, iar Drammeh a închis tabela în repriza secundă, în minutul 55. Pentru gazde a punctat Ongenda, în minutul 19.
După acest rezultat, formaţia din Botoşani rămâne pe poziţia a şaptea, cu 42 de puncte. În schimb, clujenii urcă la 48 de puncte şi ocupă locul patru, consolidându-şi serios şansele de calificare în play-off.
La finalul confruntării, Basarab Panduru a fost prezent în studio-ul emisiunii Fotbal Show, acolo unde a tras mai multe concluzii.
Fostul mare internaţional l-a lăudat pe Macalou, jucătorul lui „U” Cluj, apoi şi-a îndreptat atenţia către Zoran Mitrov, pe care l-a propus la Dinamo.
„Indiferent de ce spune oricine de Macalou îmi place. Mi se pare că e un jucător bun pentru campionatul nostru, nu ştiu dacă şi pentru alte campionate.
Cred că unul la unul poate depăşi adversarul, poate să dea un gol, poate să dea o centrare şi nu ştiu câţi pot da şi face lucrurile astea. E adevărat că are 27 de ani şi nu ştiu ce interes mare va mai fi în jurul lui, dar ceva fotbal ştie.
Cum fotbal ştie şi Mitrov în partea cealaltă. Pasa de la primul gol e de mare clasă, excepţională, după care nu înţeleg cum ajungi singur cu portarul şi nu dai nici măcar cum trebuie să dai.
Îţi vine mingea pe piciorul drept, e mai uşor să dai la colţul scurt, e mai greu la cel lung cu latul, din cauza portarului, dar dacă tragi la scurt nu ai nicio treabă cu golul. Adică vrei să dai gol pe colţul portarului, pe singurul colţ în care portarul poate apăra ceva.
Poate e timpul, nu ştiu, că are 24 de ani, dar să facă pasul. Mi se pare că bate pasul pe loc, trebuie să schimbe ceva la el şi nu ştiu dacă e de ajuns ce face acum.
Are şapte goluri marcate anul trecut în campionat, are patru goluri până acum şi ar putea da şapte. Cam unde ar putea să meargă ca cineva să-i arate drumul bun şi să joace, să crească.
Ai spus Dinamo, acelaşi lucru am spus şi eu. Pe partea dreaptă la Dinamo ar fi o variantă, cu un Kopic care să-i dea direcţie, să-i spună ce trebuie să facă şi el să facă ce-i spune antrenorul.
Probabil că va creşte. Aşa, încă mă gândesc că are o problemă el şi bate pasul pe loc. Cu siguranţă ştie fotbal”, a declarat Basarab Panduru, în exclusivitate pentru Prima Sport.
