Echipa Dinamo Bucureşti a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, gruparea Rapid Bucureşti, în etapa a 5-a din Superligă. Echipa lui Nuno Campos e lider în campionat.
Citește și
Rapidul a avut prima ocazie importantă a meciului, în minutul 6, când Bellaarouch a respins şutul lui Onea. Portarul marocan a respins şi la marea ocazie a lui Stojilkovic, din minutul 33, iar, la rândul său, atacantul elveţian a mai încercat un şut, în minutul 42, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Giuleştenii au încheiat repriza în atac, cu şutul lui Alex Dobre, respins de Bellaarouch, în minutul 44. Alb-roşii au încercat timid poarta gazdelor, în minutul 49, la lovitura de cap a lui Pascual.
Arbitrul Horaţiu Feşnic a întrerupt meciul în minutul 53, când l-a văzut pe Alexandru Musi căzut pe gazon, iar antrenorul giuleştenilor, Daniel Pancu, a intrat pe teren, protestând. Arbitrul l-a eliminat pe tehnicianul gazdelor, care a văzut restul meciului din tribună.
Rapidiştii au ratat şi prin Moruţan, care a trimis peste poartă, din careu, în minutul 61, iar în minutul 73, împotriva cursului jocului, oaspeţii au deschis scorul. A fost un contraatac purtat pe dreapta, Hintsa a alergat cu mingea la picior şi i-a trimis excelent lui Karamoko, iar francezul a intrat în careu şi l-a învins pe Aioani cu un şut pe jos, la colţul lung. Minutul 75 a adus ratarea mare a lui Mărginean, şut peste poartă, din marginea careului mic. Rapidul a încercat să forţeze egalarea, însă nu a putut trece de defensiva alb-roşilor, iar Dinamo s-a impus cu 1-0 în Giuleşti, cu Rapid, şi este lider în clasament, cu 10 puncte. Rapidul are 8 puncte şi e pe locul 6.
După meciul, Claudiu Vaişovici a fost prezent în studio-ul emisiunii Fotbal Show, acolo unde a oferit mai multe declaraţii. Acesta consideră că Dinamo a câştigat meciul deoarece a ştiut să profite de şansa pe care a avut-o, spre deosebire de Rapid, care a avut mai multe ocazii, însă nu a marcat.
"Acele ocazii, au avut 2-3 în prima repriză.Îmi era foarte frică de acest joc, portarul cu fundaşii centrali şi au greşit de 3-4 ori grav cei de la Dinamo. Din minutul 30 până în minutul 60 au pierdut mingea în 40 de metri în terenul lor.
Şi atunci Rapidului i s-a facilitat să ajungă mai uşor la poartă. Ştii cum e în fotbal, ai o ocazie, dă-o pe aia. La Dinamo s-a întâmplat lucrul ăsta. Rapidul a avut câteva ocazii bune, nu a marcat şi cam aşa s-a scris istoria." , a declarat Claudiu Vaişcovici, în exclusivitate pentru Prima Sport.
