Veste uriaşă pentru Daniel Pancu înaintea derby-ului cu FCSB. Trei dintre oamenii de bază ai Rapidului au semnat prelungirea contractelor şi vor juca şi în sezonul viitor în Giuleşti.
Citește și

Potrivit gsp.ro, Rapid a activat clauzele de prelungire ale contractelor lui Lars Kramer, Olimpiu Moruţan şi Constantin Grameni. Angajamentele acestora, care expirau în vara lui 2027, s-au prelungit automat cu încă un sezon, până în 2028, după ce clubul şi jucătorii au stabilit o majorare de salariu cu 10 la sută.
Rapidul se va concentra acum pe prelungirea contractelor lui Paşcanu şi Dobre, care expiră în 2027. În cazul lor, clubul nu are opţiunea de a activa o clauză de prelungire automată cu încă un sezon.
„Mai sunt şi alţi 2-3 jucători importanţi, pe lângă Dobre, care sunt în ultimul an de contract. Mi-ar plăcea să se prelungească contractul atât lui Dobre, cât şi celorlalţi. Sezonul ăsta ar trebui să fie unul decisiv pentru ei. Sunt de câţiva ani aici, nu au câştigat nimic, iar dacă mergem la fel… şi eu, ca şi club, mi-aş pune nişte întrebări. Stau cu nişte jucători pe care îi plătesc foarte bine, valorează milioane pe hârtie, dar noi nu câştigăm nimic cu ei”, a explicat recent Daniel Pancu.
