
Al-Ittihad s-a impus cu scorul de 4-2 în faţa celor de la Al Khaleej, într-un meci din runda 15 din campionatul Arabiei Saudite.
- Meciurile din Saudi Pro League se văd în exclusivitate pe Prima Sport
Gazdele au deschis scorul în minutul 9, prin Coronado, ca mai apoi să îşi dubleze avantajul, graţie unui penalty transformat de Benzema. În minutul 38 starul francez s-a accidentat şi a fost înlocuit cu Al Sahafi, lucru care le-a dat un imbold oaspeţilor, reuşind să reducă din diferenţă prin Narey, din penalty, în finalul primei părţi.
Citește și
În a doua repriză, Hamdallah a refăcut diferenţa de două goluri, după ce a transformat în minutul 64 al treilea penalty al meciului, urmând ca Al Hawsawi să înscrie şi golul patru pentru Al-Ittihad. Al Terais a stabilit în minutul 90 scorul final cu o bijuterie.
În urma acestei partide, Al-Ittihad se află pe locul 4 în campionat, în timp ce Al Khaleej se situează pe poziţia a 14-a.
Al-Ittihad - Al Khaleej 4-2
