
Oaspeţii au lovit primii prin De Jong, încă din minutul 19, la o fază la care olandezul a marcat elegant, după o pasă primită de la Jordan. Atletico a ripostat imediat şi a răsturnat situaţia în numai 4 minute. Mai întâi, Morata a transformat cu siguranţa o lovitură de la 11 metri, în minutul 32, după care Joao Felix l-a învins pe Vaclik cu un şut din apropiere. Cu două minute înainte de pauză, Ocampos a egalat din penalty şi a stabilit scorul final, 2-2.
Citește și
După această remiză, gazdele au 45 de puncte şi sunt pe locul 5. Fosta adversară a CFR-ului din „16-imile” Europa League, Sevilla, stă mai bine. Andaluzii au acum 47 de puncte şi se află pe poziţia a treia. Lider în clasament este Real Madrid, cu 56 de puncte, urmată în clasament de Barcelona, care are cu un punct mai puţin.
