România întâlneşte Suedia în al patrulea meci din Liga Naţiunilor. Partida este programată luni, ora 21:45, şi va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe PrimaSport.ro.
Citește și

Echipa naţională traversează un început dezastruos de campanie în Nations League şi rămâne fără niciun punct după primele trei partide. România are un golaveraj de 3-12, iar situaţia din grupă devine tot mai complicată.
Fostul mare portar Bogdan Stelea a vorbit despre revigorarea fotbalului românesc. Acesta a făcut apel la răbdare şi a făcut un apel la fotbaliştii naţionalei să dea totul pe teren.
”S-au promis schimbări, dar e nevoie de răbdare şi de timp. Singura problemă e că în momentul de faţă jocul nu funcţionează acum ar trebui şi nici rezultatele nu ajută.
Dar nu trebuie să ne panicăm şi să avem puţină răbdare. E clar că jocul trebuie îmbunăţit destul de mult. Pentru asta e nevoie de timp. Rezultatele sunt drastice şi asta deranjează.
Indiferent de cine joacă, cei care intră pe teren să dea tot ce au mai bun şi să încerce să facă un meci bun. Nici măcar rezultatul nu contează foarte mult. Felul în care ne comportăm, cât de mult ne dorim şi cum facem lucrurile pe teren ar trebui să motiveze pe toată lumea.
Nu trebuie să dramatizăm foarte mult pentru că se joacă meciuri multe şi într-un interval de timp scurt”, a spus Stelea.
