Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

VIDEO | Csikszereda - FCSB 0-2. Startul de sezon arată bine pe plan intern pentru fosta campioană

Superliga Publicat de Daian Cutu ieri, 22:14
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

FCSB a câştigat în deplasare, cu 2-0, contra celor de la Csikszereda, în etapa a doua din Superliga. 

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/22540977/2/fk-csikszereda-miercurea-ciuc-fcsb-superliga-superbet-26-07-2026.jpg

VIDEO | Csikszereda - FCSB 0-2 (Radunovic 2, Politic 16), în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Echipele de start:

  • Csikszereda: Pap - Paszka, Hegeduş, Palmeş, Trif - Csuros, Vereş (cpt.) - Anderson Ceara, Magyar, Bodo - Eppel
  • FCSB: Târnovanu - Labonne, Dawa, Duarte, Pădurariu - Toma, Radunovic, Tănase (cpt.) - D. Popa, Stoian, Politic

Minutul 90+4: Final de meci! FCSB bate cu 2-0.

Minutul 81: Ciucanii sunt aproape de gol, dar Bota şi Eppel nu pot marca din careu.

Minutul 59: Labbone scapă pe contraatac şi rămâne singur cu Pap.Portarul ciucanilor respinge.

Minutul 57: Tavi Popescu pătrunde în lateral şi scoate pentru Toma, care din câţiva metri nu prinde poarta.

Minutul 46: În primele secunde ale reprize a doua, Ceara şutează din afara careului puţin pe lângă.

Minutul 45+3: Pauză! FCSB conduce cu 1-0.

Minutul 22: O nouă şansă pentru Politic! De această dată execuţia sa la colţul scurt a fost scoasă în corner de Pap.

Minutul 16: GOL FCSB! Politic trage din marginea careului, iar mingea deviată de Palmeş îl păcăleşte pe portar.

Minutul 8: Pap respinge pe centru şutul din marginea careului tras de Politic. Tănase ratează de puţin întâlnirea cu mingea.

Minutul 2: GOL FCSB! Toma pasează la Radunovic, care trimite superb de la distanţă şi îl învinge pe Pap.

Minutul 1: A început partida!

-------------------------------------------------------

Cele două formaţii au un start de sezon diametral opus în Superliga. Gazdele au pierdut la scor în prima etapă, 0-3, cu nou-promovata Corvinul. În schimb, FCSB a început cu dreptul şi a trecut de FC Argeş, cu scorul de 2-0.

Rămâne de văzut câţi jucători va menaja Marius Baciu pentru returul cu Auda, din turul II preliminar al Conference League. Fosta campioană are de surmontat eşecul cu letonii de pe teren propriu, scor 2-3.

Gnahore nu joacă cu Csikszereda

”Gnahore de pe 29 mai nu s-a mai antrenat. Mai avem puţin şi ieşim din iulie. A venit, a avut probleme mari personale. A făcut câteva antrenamente cu echipa. A ieşit accidentat, a fost lovit. Duminică (n.r. cu Csikszereda) nu poate juca”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

 

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Superliga

Ultimele articole Toate articolele