CSM Reşiţa a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut în compania echipei FK Csikszereda, în etapa a 9-a din play-off-ul Ligii a II-a.
Citește și

Pentru CSM Reşiţa a marcat Florescu, în minutul 51, iar pentru FK Csikszereda a punctat Dolny, în minutul 36.
În urma acestui meci, CSM Reşiţa rămâne în afara locurilor de baraj, la un un puct de FC Voluntari, care are un meci mai puţin. Csikszereda a urcat pe primul loc în clasament, dar ciucanii sunt deja promovaţi matematic.
Partida Metaloglobus Bucureşti – Steaua Bucureşti este programată duminică, iar meciul FC Argeş – FC Voluntari are loc marţi.
CSM Reşiţa - Csikszereda 1-1 (Florescu A. 51' / Dolny J. 36')
Echipele de start:
- CSM Reşiţa: Dincă - Enrico, Dudea, Elton Sa Silva, Burlacu, Cioiu, Salhi, A. Florescu, Haită, Dolghi, Lascu
- Csikszereda: Simon - Kelemen, Hagedus, Palmeş - M. Kovacs, Veres, Szilágyi, Peter Gal - Torvund, Dolny, Soufiane
Min. 90+5: Final de meci!
Min. 51: GOOOL marcat de CSM Reşiţa! Haită a ameţit apărarea adversă şi a trimis în faţa porţii, de unde Florescu a reluat din prima şi a egalat.
Min. 46: A început repriza a doua!
Min. 45+2: Final de primă repriză!
Min. 36: GOOOL marcat de Csikszereda! Portarul Goga a respins un şut periculos al ciucanilor, dar doar până la Dolny, care a profitat şi a deschis scorul.
Min. 1: A început partida!
_______________________________________________________________________________________________________________________________
CSM Reşiţa vine după înfrângerea suferită în etapa trecută, scor 3-0, în deplasare cu FC Argeş şi încă sunt în aşteptarea primei victorii din acest play-off, după ce au înregistrat 4 remize şi 4 înfrângeri în 8 partide jucate. CSM Reşiţa se află pe locul 6 în Liga 2, la 2 puncte de ultimul loc ce duce la barajul de rămânere / promovare.
De cealaltă parte, Csikszerda este deja promovată matematic în Superliga şi se află pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul FC Argeş. Ciucanii nu au mai câştigat de 5 etape şi vin după înfrângerea cu 3-2 în faţa lui Metaloglobus din runda trecută.
Ultima întâlnire dintre cele două formaţii s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
