CSM Reşiţa şi CSM Slatina se întâlnesc astăzi, de la ora 13:00, în etapa a 9-a din Liga 2. Partida va fi transmisă în direct pe Prima Sport 1 şi online, pe PrimaPlay.ro.
Citește și

LIVE VIDEO | CSM Reşiţa - CSM Slatina 3-1 (Mijic 11, Răcăşan AG 80 Chira 90+2/ Bărăitaru 16)
Echipele de start
- CSM Reşiţa: Popescu – Salhi, Chera, Visic, Beşca, Rimovecz, Lenghel, Zavnik, Bărbuţ, Chira, Mijic
- CSM Slatina: Răcăşan – Lăpădătescu, Năstăsie, Rz. Matiş, Y. Sorescu, Munoz, Magyari, Riza, Şerbănică, Bărăitaru, Borduşanu
Minutul 90+4: Final de meci.
Minutul 90+2: GOOOL CSM Reşiţa! Cristi Chira înscrie cu un şut de la marginea careului şi stabileşte scorul final al partidei.
Minutul 80: GOOOL CSM Reşiţa! Gazdele revin în avantaj în urma autogolului portarului Răcăşan, care a respins în proprie poartă o minge centrată.
Minutul 77: Slatina mai trece o dată pe lângă gol, însă Popescu respinge şutul lui Matiş din lovitură liberă!
Minutul 74: O nouă şansă de a marcat pentru Slatina!
Minutul 69: Ocazie uriaşă pentru oaspeţi! Magyari are şansa de a marca, însă şutul său trece puţin pe lângă poartă.
Minutul 45+2: Pauză.
Minutul 33: Ratare pentru Reşiţa! Gazdele nu profită de ieşirea eronată a portarului advers.
Minutul 23: Ratare mare pentru gazde! Şutul lui Bărbuţ trece puţin pe lângă vinclu. La faza imediat următoare, portarul Răcăşan era să o comită după ce a degajat în Visic, dar mingea a ieşit în aut de poartă.
Minutul 16: GOOOL CSM Slatina! Bărăitaru restabileşte egalitatea după o execuţie spectaculoasă din interiorul careului! Mingea a lovit bara înainte să intre în plasă!
Minutul 11: GOOOL CSM Reşiţa! Gazdele deschid scorul prin Mijic, care reia în plasă o minge respinsă greşit de apărarea adversă.
Minutul 1: A început meciul!
------------------------------------------------
Înaintea acestui duel, CSM Reşiţa se află pe locul 3 în clasament, cu 18 puncte acumulate în 8 etape. În ultima rundă înainte de pauza pricinuită de meciurile echipei naţionale, trupa din Valea Domanului s-a impus în deplasare la Dumbrăviţa, scor 2-0.
De cealaltă parte, CSM Slatina este liderul ligii secunde, cu 22 de puncte. Gruparea pregătită de Adi Dulcea este neînvinsă în actuala stagiune, în care are un bilanţ de 7 victorii şi o remiză.
Ultima întâlnire dintre cele două combatante s-a încheiat cu victoria celor de la CSM Reşiţa, scor 2-0.
