Lukas Zima, portarul Petrolului, a comentat meciul cu Farul.
Citește și
Farul a pus capăt seriei bune de rezultate a Petrolului. Constănţenii au câştigat meciul de pe teren propriu cu scorul de 3-1. Cristi Ganea a deschis scorul în minutul 5 cu o execuţie care l-a surprins pe Lukas Zima. Ahlinvi şi Marincean au înscris şi ei pentru gazde, în timp ce Bran Flores a marcat unicul gol al oaspeţilor.
Prezent la flash-interviu, Lukas Zima a declarat că adversara din această etapă a meritat victoria.
„Ne-am creat câteva şanse, dar am primit golurile pe nişte erori. Astăzi au fost mai buni decât noi, au jucat mai bine, au fost mai agresivi, mai organizaţi. Au meritat să câştige.
Încerc să ajut echipa. Am fost mai sigur astăzi. Aş fi mai fericit dacă nu aş face nicio paradă, iar meciul s-ar termina cu un punct sau trei pentru noi.
(n.r. despre golul lui Ganea) Cred că a fost norocos la golul ăla. Poate puteam să fiu mai aproape de prima bară, dar nu mă gândeam că poate să şuteze aşa”, a declarat portarul Petrolului.
