Notele lui Banciu au revenit pe Look Sport+ într-o ediţie în care Leo Messi şi naţionala Italiei au primit cele mai mici note: 1, respectiv 2! Radu Banciu şi Vlad Măcicăşan au analizat subiectele săptămânii, unele care, pe lângă Squadra Azzurra şi Messi, i-au avut în prim-plan pe Edi Iordănescu, Emma Răducanu sau Marius Şumudică.
Gloabele săptămânii:
Edi Iordănescu şi jucătorii echipei naţionale - I-am dat nota 4 lui Edi săptămâna trecută, dar şi patru boabe pe care urma să le luăm cu Grecia şi Israel. Îi voi mai da un 4 la finalul meciului care vine. Noi îl cunoaştem pe Edi din campionatul intern şi din remorca în care se suise tatăl lui şi ne spunea să iubim echipa naţională aşa cum vom vota PSD. Ca să fie îndeplinită misiunea profesorală, trebuie să ia trei în Israel pentru a lua un patru pe deplin.
Citește și
M-aş întoarce la Jean Vlădoiu şi aş face un cuplu de atac Keşeru - Vlădoiu. Nu ştiu dacă Vlădoiu e mai vechi decât acest Keşeru, enorma gloabă a naţionalei de vreo 12 ani. Nu stau să-i iau la mână pe toţi, ne pierdem vremea. Facem o echipă all-time, dar după ultima ploaie. Aş juca 4-2-3-1 şi în spatele lui Vlădoiu şi Keşeru l-aş pune pe Dan Alexa.
Cred că Edi notează în carnaţel pe cine invită la Sărbătorile Pascale. Aşa nota şi tatăl lui. Care-i scria bileţele Elenei Ceauşescu. Ce notezi, bă? Nu ai răbdare să te uiţi 90 de minute la un meci şi să notezi după? Dacă nu ţii minte, pui magnetofonul şi te uiţi la ce s-a întâmplat. Şi Rudi Garcia (n. red - fostul antrenor al lui Marseille) tot nota. Ce să tot scrii? Aşa prost e spectacolul ăla? Nici antrenorul care e plătit pentru asta nu se poate uita la meci? Imaginează-ţi că într-o zi vom vedea acest carneţel cu greşelile alea de ortografie de clasa a patra. Oare unde ţine cratimele Edi Iordănescu?
Italia, oprită de Macedonia de Nord din drumul spre Mondial (Nota 2) - Şi ei îl au pe unul, Mancini, tot din familia Iordănescu. Am înţeles că se agaţă de post. Deci te bate o ţară despre care italienii nu au auzit. Media de înălţime a italienilor e 1.42 metri, crezi că de la înălţimea aia a aflat cineva de Macedonia de Nord? Ei credeau că joacă cu Iugoslavia. I-a bătut Iugoslavia B, să spunem aşa.
Mizeria lăsată în vestiar de jucătorii Italiei - Seamănă cu personalul care mergea de la Războieni la Cluj pe vremuri. Ca student, găseai bilet doar la clasa a II-a. Şi studenţii erau ca fotbaliştii, lăsau în urmă acelaşi prăpăd. Ăsta e vestiarul de la Palermo. Naţionala Italiei a murit definitiv fotbalistic în Sicilia. Ce coşmar! Îi cunoaştem pe italieni, sunt unii dintre noi care au vizitat Italia înainte ca românii să o găsească ospitalieră. Şi ştim cum se petrec lucrurile în Sudul Italiei, mai ales la Palermo. Naţionala Italiei, care ratează două Mondiale la rând, merită nota 2!
Omul săptămânii: Românca Delvin Meringor a câştigat maratonul de la Los Angeles - Cred că tatăl ei e din Kenya şi maică-sa din Buia. Poate să concureze când pentru Kenya, când pentru România. În Kenya, cu titlul ăsta nu apuci să intri la rubrica sport de la telejurnal, la câte titluri iau la cursele astea. Cred că mama ei e din Buia şi a venit un kenyan pripăşit pe acolo, în comuna de la mijlocul distanţei dintre Mediaş şi Sibiu. Ăia mănâncă multă ciorbă de salată, în Kenya oricum nu au altceva de mâncare. Ca Popeye Marinarul, a mâncat ştevie de Buia şi a făcut muşchii mari. Tatăl ei e probabil un fost aviator kenyan care s-a prăbuşit cu avionul. Nu văd nicio altă legătură, poporul român şi cel kenyan aveau legături doar pe vremea lui Nea Nicu, atunci când Nea Nicu se ducea şi le împuşca nişte fiare.
Unde ar putea găsi Burleanu jucători pentru România - Insulele Solomon sunt la un singur meci de barajul pentru Mondial. Sunt vecini de apă, şapte ore de mers, cu Papua Noua Guinee. Cică mirosea a sânge prăjit pe stadion cum mirosea pe vremuri la noi de 1 Mai a sămânţă de bostan. Iată o ocazie pentru Edi, care joacă împotriva Israelului penultimul lui meci ca selecţioner. Noi am solicitat ca ultimul meci să fie cu Insulele Solomon.
Ţeapa Săptămânii: Emma Răducanu a semnat cu Porsche - Ştii care e ghinionul ei? Că nu e din aceeaşi generaţie cu Ion Ţiriac. Dacă era şi era la acelaşi nivel de marketing acum 38 de ani, atunci ar fi fost din aceeaşi generaţie cu Ţiriac şi ar fi avut cu totul şi cu totul altă cratimă după numele de Emma Răducanu-Ţiriac. Dacă Ţiriac cumpără o companie de WC-uri publice, ele se numesc WC-Ţiriac Public. Cum i-ar fi stat Emmei Răducanu, lângă Porsche să scrie şi Ţiriac? Atunci să vezi marketing, plimbări, Monte Carlo. Aşa, săraca e într-un con de umbră. Am impresia că tenisul feminin a devenit o vitrină: vii, prezinţi, apoi vine alta în locul tău. Joci două meciuri, devii numărul unu mondial, apoi te aşezi cu fundul pe Porsche. Barty nu-şi mai putea număra gologanii.
Victoria Azarenka a plecat de pe teren în timpul meciului cu Linda Fruhvirtova - M-aş duce puţin şi la băuturile astea...Fruhvirtova are nume de fruct. Oare ce suc de morcovi cu mere beau astea când sunt mici? Azarenka a fost numărul unu mondial, dădea ca din tun, ziceai că e Armata sovietică cu tancurile. A venit una de 16 ani şi a descălţat-o. Şi-a luat traista, s-a supărat şi a plecat. Fruhvirtova nu ştia că se terminase meciul, se pregătea să intre pe teren. Azarenka era deja acasă, a zis că bea şi ea mai mult suc. Acum, cu războiul ăsta, nu a mai avut! Le-aş pune la Daciada. Le-aş da nota 2. Din jenă oarecum! Se va întoarce Ashleigh Barty, va spune că îi e pare rău, că e controloare de tren între Brisbane şi Adelaide şi că a venit să mai rupă câteva dintre adversare. Ele nu ştiu ce să facă în afara acestui sport. Ajung acasă şi se uită pe pereţi. Cum făcea Gabi Balint când s-a transferat în Spania după Revoluţie. Îl întrebam ce face după meciuri, el zicea că se uită pe pereţi. Habar nu avea. Nu ştia un cuvânt! Fantastică epocă. Aşa sunt şi ăştia, idolii noştri şi marii noştri sportivi. Se duc acasă şi văd dacă pot să zugrăvească, nu au nicio ocupaţie, sunt goi de conţinut.
Faianţarul săptămânii: Messi îmbrăcat în haine de 8.450 de euro (Nota 1) - Dacă nu mă înşel, i-a dus la teatru, nu? Ştii că pe vremuri Lucescu îşi ducea fotbaliştii la filme să-i mai cultive puţin? Cred că i-a zis cineva să dea din cap şi să râdă. Ăia îl aplaudau pe el, nu pe ăia de pe scenă. Incredibil! E ca şi când se ducea Nicuşor Ceauşescu la film, cam aşa e şi asta. S-a dus Messi pe scenă, îi durea pe ăia în cot de actori. Bine că nu i-a dat unul o palmă, ca la Oscar. Îi dau nota 1, e ceva înfiorător. Dacă mergea la o grădiniţă, aş mai fi zis. Dar să te duci în sala aia...Avea haine cu 47 de euro mai scumpe decât ale Elenei Udrea când se duce la cumpărături. E un nou record, cum bate Duplantis la săritura cu prăjina. I-a bătut recordul Elenei Udrea la ieşit de cumpărat pişcoturi.
Palma dată de Will Smith lui Chris Rock - Era clar că se va merge în direcţia asta. Azi, dacă nu e fake, tot e fake sau pare să fie. Am citit că doi români s-au dus până la Kiev cu maşina pentru că nu credeau că e război. Au vrut să vadă şi ei, au crezut că e fake, ca la pandemie. E binevenită această palmă, zic eu, pentru că Oscarurile oricum nu rămân în istorie cu nimic. Aşa, o să-şi amintească lumea că la ediţia asta i-a dat Will Smith o palmă lui Chris Rock. Până la sfârşitul secolului ăsta mai avem 88 de Oscaruri, o să ia toate actriţele până la urmă. Noi ştim că în SUA femeile au fost apărate cu palma, pumnul sau glonţul. Bine că nu a scos puşca să tragă în ăla, asta era mai firesc. SUA e o ţară liberă, nu? Bine că i-a dat doar o palmă ăluia şi nu a scos Kalashnikov-ul.
La cratiţă: Naţionala U17 de fotbal feminin a României a pierdut cu 12-0 contra Norvegiei - E naţionala Under 17? Fete de 16 ani, de clasa a noua, deci, la început de liceu. Iată ce înseamnă până la urmă să-ţi abandonezi destinul şi să te apuci de ceva care nu rimează cu nimic. Zlatan Ibrahimovic spunea despre fotbalul feminin că pur şi simplu nu există. Le-am lua un interviu chiar live, păcat că nu le vedem cum plâng. Le-am luat interviu părinţilor, bunicilor lor. Cum le-aţi lăsat, în loc să meargă la biologie, religie, lucru manual? Le-ar trimite Gigi Becali undeva, dacă ar auzi că s-au dus să se bată cu unele din Norvegia în postul Paştelui. E înfiorător, lumea asta nu mai crede în nimic. Nişte necredincioase! În Iran le schingiuiau, primeau 225 de lovituri de bici de căciulă. Sau în Arabia Saudită. Aici au fost primite cu îmbrăţişări, cu flori, probabil că Simona Halep, care e tot timpul pe la Otopeni, le-o fi îmbrăţişat şi ea. Să înveţe o meserie! Fotbalul feminin nu e de actualitate. Să se apuce de plantat varză sau gogonele.
Şaormarul săptămânii: Şumudică a revenit la Al Shabab - De data asta va spune că se duce în Congo, acolo îl trimitea presa de satiră pe Bombonel acum 25-30 de ani. În Congo, bă, doar acolo a mai rămas să mănânci şaorma după ce te dau afară de la Al Shabab. Nici în poză nu mai încape! Eu i-aş plasa un job în Borneo, la urangutani. Insula Borneo ţine de Indonezio, se împarte între trei ţări. În Borneo se joacă un fotbal 7 contra 7 direct în junglă şi ăla care pierde e dat hrană la urangutani. Acolo să vezi şaorma, tată! Du-te în Borneo, dar după Shabab. Ăia sunt goi puşcă, au nişte lianie la cingătoare. E pe dezbrăcate. Dacă ai rezultate în Borneo, te iau antrenorul provinciei. Ce ne facem dacă ne trezim că ne bat ăştia la Campionatul Mondial? Şumudică va spune că e român, dar visul lui e să bată România. Va ajunge să bată naţionala României ca antrenor în Borneo!
