”U” Cluj s-a impus pe terenul celor de la Rapid, cu 2-0, în etapa cu numărul 24 din Superliga.
Citește și
Cristiano Bergodi a vorbit la superlativ despre elevii săi şi a punctat faptul că nu consideră succesul de sâmbătă o răzbunare pe fosta echipă.
”Jucătorii s-au comportat foarte bine, Rapid e o echipă redutabilă, foarte bună. Sunt 3 puncte extraordinar de bune şi-mi felicit jucătorii. E o zi foarte bună pentru noi.
Jucătorii sunt foarte receptivi, în ziua premergătoare meciului, noi analizăm echipa. Nu avem o echipă cu talie, dar ne-am bătut şi mă bucur pentru ei. A fost un meci foarte bun.
Am un lot competitiv, am găsit mulţi jucători buni şi cred că suntem pe un drum bun. Sunt bucuros, nu am făcut rezultate întâmplătoare.
(n.r. despre faptuş că şi-a bătut fosta echipă) Nu e o revanşă, am amintiri frumoase aici la Rapid. Nu aş fi ipocrit dacă spun, dar nu cred că era nevoie să plec atunci. După 30 de meciuri eram pe locul doi, am bătut 4-0 la FCSB şi după mi-au dat sentinţa asta şi m-au dat afară, numai asta. Nu am de luat o revanşă, noi am luat 3 puncte. Le mulţumesc băieţilor mei”, a spus italianul la finele partidei.
