Ultima oră
”Cum să ieşi aşa? Ai doi metri”. Ştefan Târnovanu a gafat, iar Gigi Becali a reacţionat ferm! ”Cum să ieşi aşa? Ai doi metri”. Ştefan Târnovanu a gafat, iar Gigi Becali a reacţionat ferm!
VIDEO | Atalanta, demonstraţie de forţă la returul cu Fiorentina şi calificare în finala Coppa Italia VIDEO | Atalanta, demonstraţie de forţă la returul cu Fiorentina şi calificare în finala Coppa Italia
VIDEO | Everton - Liverpool 2-0. ”Cormoranii” pot cădea pe 3 în Premier League VIDEO | Everton - Liverpool 2-0. ”Cormoranii” pot cădea pe 3 în Premier League
VIDEO | ”Este important că am câştigat un punct”. Charalambous încă nu este campion VIDEO | ”Este important că am câştigat un punct”. Charalambous încă nu este campion
VIDEO | Târnovanu, foarte afectat de gafa cu Sepsi: ”Amânăm titlul din cauza mea” VIDEO | Târnovanu, foarte afectat de gafa cu Sepsi: ”Amânăm titlul din cauza mea”
VIDEO | Florinel Coman a rezistat mai puţin de jumătate de repriză: ”Sper să nu am nicio problemă” VIDEO | Florinel Coman a rezistat mai puţin de jumătate de repriză: ”Sper să nu am nicio problemă”

VIDEO | ”U” BT Cluj - MHP Riesen Ludwigsburg 73-79. Campioana României a ratat şansa istorică a unei prezenţe în Final Four-ul Ligii Campionilor

Baschet Publicat de Daian Cutu pe 19 apr 2022
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38217/20678532/2/ubt.jpg

Campioana României la baschet masculin, U Banca Transilvania, a ratat marţi, pe teren propriu, în faţa a 10.000 de fani, calificarea în semifinalele Basketball Champions League (BCL), după ce a fost învinsă de formaţia germană MHP Riesen Ludwigsburg, în meciul decisiv din sferturile de finală ale competiţiei.
 
U BT Cluj a pierdut, după un joc în care a fost depăşită de presiunea obiectivului şi a fost dominată la multe capitole, cu scorul de 73-79 (23-37), principalii marcatori ai partidei fiind Hogue 15, Richard 15, Bircevic 12, pentru gazde, respectiv Hulls 18, pentru MHP.
 
Meciul nu a fost lipsit de proteste din partea băncii campioanei României, care a reclamat în mai multe rânduri maniera de arbitraj diferită pentru echipa sa faţă de cea adversă, iar în minutul 38 antrenorul Mihai Silvăşan a fost eliminat de pe banca tehnică.
 
La partida de marţi seară din BT Arena au asistat, din nou, 10.000 de fani, care au creat o atmosferă senzaţională timp de două ore, indiferent de evoluţia scorului şi şi-au aplaudat copios favoriţii la final, în pofida rezultatului. Şi la prima dispută dintre cele două echipe, BT Arena a fost la capacitate maximă, atunci doborându-se pentru prima dată recordul de capacitate al arenei.
 
Campioana României a câştigat prima dispută a seriei de trei partide, cu 76-73, după care formaţia germană s-a impus pe terenul propriu, cu 92-75. Cu 2-1 la general, MHP Riesen Ludwigsburg se califică la Turneul Final Four de la Bilbao, care va avea loc între 6-8 mai.
 
În 6 mai, se vor duela în semifinale MHP Riesen Ludwigsburg - Baxi Manesa şi Hapoel Holon - Lenovo Tenerife, iar în 8 mai se vor juca finala pentru medalia de bronz şi cea pentru trofeu.
 
U BT Cluj a evoluat în premieră pentru România în sferturile BCL, după ce a început sezonul în preliminarii, la a patra încercare. A câştigat turneul preliminar, la Peristeri, apoi prima fază a grupelor şi cea din Top 16, cu doar două înfrângeri în total şi a atins cea mai bună performanţă a unei echipe masculine româneşti în Basketball Champions League, competiţie aflată la a şasea ediţie.
 
”Nimeni nu credea că vom trece de turneul preliminar, aveam obiectiv să ne calificăm în prima fază a grupelor”, a spus de mai multe ori de-a lungul campaniei din BCL, antrenorul campioanei, Mihai Silvăşan.
 
El nu va avea prea mult timp pentru a-şi reveni după ratarea calificarea în F4 al BCL, pentru că miercuri va fi pe banca echipei Nord, la All Star Game de la Oradea, unde vor şi cinci din jucătorii săi - Patrick Richard, Karel Guzman, Elijah Stewart, Luca Colceag şi Dustin Hogue.

"U" BT Cluj - MHP Riesen Ludwigsburg 73-79 

SFERTUL 4, MINUTUL 9: U BT reduce diferenţa la patru puncte, însă mai sunt doar 32 de secunde de joc.

SFERTUL 4, MINUTUL 7: Nemţii ies bine dintr-o situaţie complicată, ajung la +9 cu trei minute şi jumătate înainte de final.

SFERTUL 4, MINUTUL 4: Apare speranţa! U Cluj reduce diferenţa la şapte puncte. Atmosfera redevine electrizantă.



FINALUL SFERTULUI 3: 56-42 pentru nemţi şi o misiune aproape imposibilă a românilor în ultimul sfert.

SFERTUL 3, MINUTUL 8: A 19-a minge pierdută în atac de U BT Cluj duce scorul la 37-52.

SFERTUL 3, MINUTUL 5: Apărarea clujenilor se dezintegrează, iar nemţii marchează pe bandă rulantă şi pe fondul unui joc ofensiv al lui U: 31-50, cea mai mare diferenţă de până acum.

GAME ON! Bircevic începe la superlativ sfertul al treilea, cu două coşuri consecutive de trei puncte şi aduce campioana României la minus zece.

PAUZĂ: U BT - Ludwigsburg 23-37, după două sferturi în care clujenii au ratat mult şi nu au găsit soluţii nici în apărare.

19:00: Start joc într-o atmosferă de vis!

Se aşteaptă o atmosferă fabuloasă în tribunele din BT Arena, întreţinută de peste 10.000 de fani, care au cumpărat biletele în mai puţin de 30 de minute, după ce au fost puse în vânzare.

Scorul general între ”U” BT Cluj şi MHP Riesen Ludwigsburg este 1-1 în seria din sferturile Basketball Champions League, după 76-73 în BT Arena, şi 92-75 în Germania.

”Este un meci decisiv, cu o încărcătură aparte. Este cel mai important meci din actualul sezon până la ora actuală. Jucăm cu o echipă foarte bună, toată lumea a văzut asta. În primele două partide am avut probleme să trecem de apărarea lor agresivă. Sunt foarte buni şi la recuperări ofensive. Încercăm să corectăm aceste lucruri, să fim mai buni şi cu ajutorul celor 10.000 de oameni care vor fi prezenţi în sală ne dorim să obţinem victoria şi calificarea în Final Four. Iniţial nu ne-am pus multe obiective, am vrut doar să intrăm în grupe. Apoi am luat-o pas cu pas, am fost competitivi şi am încercat să câştigăm fiecare meci. Această mentalitate a funcţionat şi ne aflăm la un joc distanţă de Final Four”, a declarat, antrenorul Mihai Silvăşan, în conferinţa de presă premergătoare disputei cu nemţii.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Baschet

Ultimele articole Toate articolele