Rapid a remizat sâmbătă seara pe teren propriu cu Oţelul, scor 0-0.
În urma acestui rezultat, giuleştenii se află pe locul 9 în clasament, cu 13 puncte acumulate după primele 11 etape. Rapid are un bilanţ sub aşteptări în acest sezon, reuşind să obţină doar 2 victorii, 7 rezultate de egalitate şi 2 înfrângeri.
Citește și
După partida cu trupa lui Dorinel Munteanu, Viorel Moldovan a oferit o declaraţie dură la adresa echipei.
“În ziua de azi, în fotbal faci diferenţa în duelurile unu contra unu, să câştigi duelul cu adversarul direct. Nu prea am reuşit acest lucru, parcă suntem infanterie uşoară, dar una peste alta este un punct”, a spus Moldovan.
În urma acestei declaraţii, Marius Şumudică a venit cu replica pentru preşedintele clubului şi l-a taxat pe acesta, declarându-se dezgustat de afirmaţiile lui Moldovan.
Acum a venit rândul lui Viorel Moldovan să îi dea replica lui Şumudică. Preşedintele i-a transmis tehnicianului că nu are motive să fie deranjat, deoarece delcaraţiile sale nu au fost jigniri, apoi a predat o lecţie de tactică militară.
„Nu ar trebui să fie deranjat, nu este o ofensă ceea ce am spus eu. Infanteria uşoară este o unitate militară specializată de operaţiuni rapide şi sensibile. Este concepută pentru a lupta în terenuri dificile şi pentru a efectua misiuni care necesită multă mobilitate.
Spre deosebire de infanteria grea, sau mecanizată, ceea ce mi-aş dori să devenim noi, rolul infanteriei uşoare cuprinde misiuni de recunoaştere, contraatacuri rapide şi operaţiuni de inflitrare. Până la urmă, n-ar fi fost rău chiar să fim o infanterie uşoară.
Deci nu ştiu de ce s-au ofuscat băieţii şi chiar Marius Şumudică. Există colaborare, nu există probleme. Dar ce ofensă am făcut? Din calitate de preşedinte, nu pot să îmi exprim părerea?
Dimpotrivă, cred că am făcut nişte aprecieri rezonabile. Nu am jignit băieţii, antrenorul. Nu am discutat cu vestiarul, trebuie să le explic şi lor infanteria uşoară. Sper să devenim o infanterie mecanizată, cu echipamente grele, blindate.
Infanteria uşoară înseamnă echipament mai lejer, dar este o componentă militară foarte importantă. În momentul de faţă, suntem o infanterie uşoară. Ne supărăm aşa de rapid.
Viorel Moldovan: ”Sunt sătul de atâtea plânsete”
Există această frustrare vizavi de rezultate. Nu consider absolut deloc că am lezat, o să le treacă, îi susţin în continuare. Hai să demonstrăm la Botoşani că suntem o infanterie grea. Sunt sătul de atâtea plânsete, să terminăm.
Trebuie să demonstrăm în teren. Am o relaţie foarte bună cu Şumudică, nu există niciun inconvenient. Am participat la aproape toate antrenamentele.
Nu trebuie să plângem atâta. Să fim bărbaţi. Din punctul meu de vedere, relaţia cu Marius Şumudică este foarte ok”, a declarat Viorel Moldovan, conform Fanatik.