Ultima oră
Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani Tamara Korpatsch, prima campioană germană de la Hamburg după 34 de ani
Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA Primul jucător kenyan din NFL a fost expulzat din SUA
George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga George Cătălin Roman şi Marian Barbu arbitrează meciurile de luni din Superliga
Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe Două goluri în prelungiri au adus victoria lui Inter în amicalul cu Karlsruhe
Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor” Anderson Ceara i-a bătut obrazul lui MM Stoica după ce a picat transferul la FCSB: ”Dacă mă respecţi, îmi spui direct, nu vorbeşti la televizor”
„Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV „Nu vreau să mai spun sume ca pe vremuri, dar vor fi jucători de foarte mulţi bani”! Cei doi fotbalişti care l-au impresionat pe Gigi Becali în victoria cu Csikszereda | VIDEO EXCLUSIV

45 de minute bune, 45 de minute modeste. România U21 putea pierde uşor amicalul cu Georgia U21, dar calitatea slabă a adversarilor la finalizare a dus la egal

România U21 Publicat pe 7 sep 2021
Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38208/20386595/1/tineret.jpg

Echipa de tineret a României a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul amical disputat, marţi, la Voluntari, cu reprezentativa similară a Georgiei.

  • Au marcat: I. Stoica '15 / Guliaşvili '73

Selecţionerul Florin Bratu a debutat la conducerea tehnică a echipei de tineret şi a folosit în meciul de marţi următorii jucători: M. Popa – Ţîrlea, Screciu, Racoviţan (Drăguşin '82), Ţicu – D. Albu (Pop '82), Dican (Periabu '82)– Sefer (Cîmpanu '71), Miculescu (Pitu '81), Petrila (Oct. Popescu '71) – I. Stoica (Cr. Dumitru '82). 

Săptămâna trecută, România U 21 trebuia să joace un amical cu reprezentativa similară a Angliei. Partida de pe Stadionul Steaua nu s-a mai disputat după ce în delegaţia englezilor au fost depistate două cazuri pozitive la testarea Covid-19 premergătoare deplasării în România.

Următoarea acţiune a reprezentativa Under 21 a României va fi un stagiu de pregătire în Spania, la Marbella, unde are programate şi două jocuri amicale, la 7 şi 9 octombrie, cu Suedia U20 şi Mexic U21.


România U21 - Georgia U21 1-1 (Stoica 16 / Guliashvili 73)  

Echipele de start:

  • România U21: 12. M. Popa – 20. Ţîrlea, 6. Screciu (cpt), 4. Racoviţan, 3. Ţicu – 8. Dr. Albu, 14. Dican – 13. Sefer, 18. Miculescu, 15. Petrila – 19. I. Stoica.Â
    Rezerve: 1. Ducan, 23. Gyenge, 2. Al. Georgescu, 5. Drăguşin, 7. Oct. Popescu, 9. Al. Stoica, 11. Işfan, 16. Vl. Pop, 17. Simion, 21. Pitu, 22. Cr. Dumitru, 24. Perianu.
    Selecţioner: Florin Bratu.
  • Georgia U21: 1. Megrelishvili – 2. Kapandze, 4. Kalandadze, 3. Gelashvili, 5. Gingolava – 9. Guliashvili, 8. Nonikashvili, 7. Mekvabishvili (cpt), 6. Kharabadze – 10. Moistsrapeshvili – 11. Gagua.
    Rezerve: 12. Navana, 23. Chkashua, 13. Injgia, 14. Jangidze, 15. Samsonia, 16. Tchavtchanidze, 17. Gocholeishvili, 18. Kharasishvili, 19. Mesiachenko, 20. Gagnidze, 21. Shekiladze, 22. Lomtadze.
    Selecţioner: Ramaz Svanadze.

Min. 90+3: Final de meci!

Min. 88: România U21 scapă cu bine după mai multe şanse ale Georgiei U21. Florin Bratu a rulat aproape întreg lotul până acum.

Min. 73: GOOOL Georgia U21! Guliashvili înscrie cu un şut din careu.

Min. 66: România U21 nu arată deloc bine în partea a doua. Adversarii domică copios.

Min. 61: Georgia U21 se descurcă mai bine până acum, în repriza secundă. Stă mai mult în jumătatea noastră.

Min. 46: Se reia partea a doua 

Min. 45+1: Final de primă repriză! 

Min. 44: Georgia U21 pune presiune la anumite faze. O lovitură de cap a lui Mekvabishvili, din careu, trece puţin pe lângă poarta lui Popa.

Min. 36: România U21 dă mai mult drumul la joc, dar e multă individualitate. Albu trage puţin pe lângă, de la distanţă.

Min. 28: Georgia U21 începe să iasă şi ea la joc, iar acum are cea mai importantă ocazie. Kapandze trage peste, din afara careului.

Min. 24: O nouă ocazie pentru Sefer. Driblează în careu, lateral dreapta, trage, dar portarul Megrelishvili reţine.

Min. 16: GOOOL România! Ianis Stoica marchează din centrarea lui Sefer!

Este al treilea gol pentru Stoica în acest sezon. A mai marcat pentru FCSB, în campionat, în partidele cu UTA şi CFR Cluj. Pentru vicecampioana României a adunat până acum cinci meciuri în acest sezon, patru în Casa Liga 1, unul în Conference League.

Min. 15: Sefer trage din afara careului, dar oaspeţii resping din nou în corner.

Min. 12: Meciul are un ritm scăzut, cu România la control, cu un plus de posesie. Jocul în faţă nu merge prea bine până acum, pentru echipa lui Bratu.

Min. 8: Şansă pentru România! Un şut al lui Sefer e respins în corner. Georgienii joacă pe contraatac. 

Min. 1: Începe partida! 


Meciul amical România U21 – Anglia U21 era programat vineri, 3 septembrie, de la ora 21:00, stadion Steaua (Bucureşti). Meciul a fost anulat după ce în delegaţia englezilor au fost depistate două cazuri pozitive la testarea Covid-19 premergătoare deplasării în România.

Pe 4 septembrie, naţionala de tineret a jucat un meci de pregătire cu FC Buzău, câştigat cu 2-1. Au marcat pentru ‘tricolori’ Miculescu şi Ianis Stoica.

Noul selecţioner Florin Bratu (41 de ani) a mai pregătit echipele Dinamo, România U19, Aerostar Bacău, Turris Turnu Măgurele şi Concordia Chiajna.

Fiind deja calificată la EURO 2023 din postura de ţară gazdă, selecţionata U21 a României e nevoită să dispute partide de pregătire. În perioada 5-10 octombrie, ‘tricolorii’ vor efectua un stagiu de pregătire în Spania, la Marbella, unde vor întâlni Mexic U21 şi Suedia U20.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38208/20386595/2/lot-u21.jpg

Adaugă primasport.ro ca sursă preferată în Google
mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

România U21

Ultimele articole Toate articolele