Ionuţ Chirilă a oferit reacţii ample, după ce echipa sa, CS Dinamo, a remizat cu CSM Olimpia Satu Mare, scor 2-2.
Citește și

Tehnicianul a explicat că lotul foarte tânăr din acest sezon se va dezvolta corect, iar în stagiunea viitoare CS Dinamo se va lupta pentru primul loc.
Chirilă a dezvăluit că şi-ar dori să îi ia locul lui Costin Curelea pe banca reprezentativei U21.
”De ce un punct nesperat? Să ne reamintim că etapa trecută conduceam la Târgu Mureş în minutul 60, în stil de mare echipă. Dacă echipa nu ar fi făcut o greşeală flagrantă, pentru că oamenii mai şi greşesc, nu îl acuz, jocul curgea spre victoria noastră, pentru că Târgu Mureş, fără să fiu răutăcios, nu marcase dintr-o fază colectivă timp de 60 de minute.
Cine garantează că ar fi marcat din acea fază? Penalty-ul acela i-a băgat în joc. La Târgu Mureş, numai inocenţa noastră şi greşeala de arbitraj au făcut să nu câştigăm şi să nu avem şase puncte astăzi.
După aceea, le-am spus în vestiar: fiind copii, daţi cu piciorul la oala cu lapte pe care tot voi o umpleţi. Este inadmisibil să conduci cu Chiajna cu 1-0 în minutul 5, iar în minutul 7 să fie 2-1 pentru ei. Nici pe playstation nu se întâmplă aşa ceva. Nu au timp să schimbe tabela şi voi faceţi asemenea greşeli copilăreşti, dar care, în timp, se vor corecta.
Iar dacă vom trece cu bine peste momentul acesta, la anul vom fi o echipă care se va bate la titlu, pentru că aceşti jucători extrem de talentaţi vor căpăta forţă fizică. Aceasta va fi o echipă puternică, pentru că eu merg pe ideea că randamentul bate experienţa. Aşa am făcut cu Raţ, aşa am făcut cu Bratu, cu Daniel Niculae, oameni cărora nu le dădea nimeni nicio şansă dacă nu eram eu.
u, dacă mâine fac o selecţie, găsesc 10 fundaşi stânga de top. Dacă ne apucăm de mâine, în 5-6 ani putem recupera o parte din lucruri. Hagi este atacat din toate părţile. Nu este numai vina lui, ci este vorba despre o problemă generală a fotbalului românesc.
Ce ar mai fi trebuit să facă Ionuţ Chirilă la nivelul jucătorilor tineri din fotbalul românesc ca să i se dea măcar o dată pe mână echipa naţională U21 a României? Din 2014 până acum, ce ar mai fi trebuit să facă? Să câştige ceva pe Marte, că pe Pământ a câştigat tot?” a spus Chirilă.
